Fotbal intern

Cristi Tănase pleacă de la FCSB! Unde va juca din vară

21.04.2018 | 23:06
Cristi Tanase pleaca de la FCSB Unde va juca din vara

Mijlocaşul Cristi Tănase pleacă de la FCSB în vara acestui an, după ce revenirea în România nu i-a priit aşa cum şi-ar fi dorit. Tănase va juca din nou în străinătate, acolo unde doreşte să prindă un ultim contract avantajos din punct de vedere financiar.

Dodel se întoarce în Turcia

Recent, patronul Gigi Becali a vorbit despre situaţia fotbaliştilor care au şanse să plece de la echipă: “ Ne despărţim de Larie, Artur Jorge şi Tănase. Bine, lui Cristi îi expiră contractul în vară, să vedem dacă Dică mai are nevoie de el. S-ar putea să rămână”, a spus Becali. FANATIK.RO a aflat că situaţia lui Dodel s-a clarificat. Cristi Tănase pleacă de la FCSB sută la sută şi va reveni, cel mai probabil, în Turcia. Fotbalisul, care nu a fost în lot pentru meciul cu Viitorul, a fost nemulţumit de minutele jucate sub comanda lui Dică şi, în plus, are deja două oferte importante din punct de vedere material din Ţara Semilunei. Astfel, primul jucător care va părăsi FCSB, indiferent dacă echipa va lua sau nu titlul, este Tănase.

Cristi Tănase pleacă de la FCSB, deşi Becali l-ar fi vrut în staff!

Între internaţionalul român şi patronul FCSB a existat întotdeauna o relaţie extrem de apropiată. În prima perioadă petrecută în tricoul roş-albastru, între 2009 şi 2015, Tănase a fost unul dintre favoriţii lui Gigi Becali. Apoi, la revenirea sa, Becali a anunţat că şi-ar dori ca Dodel să rămână în staff-ul clubului. “Tănase mi-a spus că vrea să prindă echipa naţională, eu i-am spus sincer în faţă că îl vreau pentru experienţa lui, dar el nu are cum să ajungă titular în faţa lui Florinel Coman pentru că va fi revelaţia Europei, vreau să iau banii pe el. Tănase se bate cu Florinel Coman, dar Coman are prioritate.

Cristi Tanase va juca în meciurile în care avem nevoie de experienţa lui. De exemplu, cu CFR Cluj va juca Tănase. Eu i-am spus să facă aşa cum vrea. Aş fi vrut să semneze pe o perioadă lungă şi apoi să rămână în staff. Doi jucători vreau să rămână în staff: Pintilii şi Cristi Tănase. El mi-a spus că vrea să prindă naţionala şi apoi să plece în străinătate să mai joace doi, trei ani. A semnat pe patru luni. Așa a vrut el. Eu îmi doream să semneze pe doi ani, dar a zis că nu vrea, că are încredere în el. Va juca patru luni și după aceea va pleca în Arabia Saudită să ia două milioane de euro pe an”, declara Becali la întoarcerea lui Tănase la FCSB.

3 titluri, două Cupe ale României, o Supercupă și Cupa Ligii.