Pe 6 august 2009, Cristi Tănase semna un contract de 5 ani cu Steaua, iar Gigi Becali plătea lui FC Argeş 1,8 milioane de euro, clubul piteştean urmând să primească şi 50% dintr-un transfer ulterior de la echipa bucureşteană. A debutat la Steaua pe 20 septembrie 2009, într-un meci câştigat cu 1-0 în faţa Pandurilor din Târgu Jiu.
La 13 decembrie 2009 a marcat prima dată pentru Steaua, într-o victorie, 3-2 cu Internaţional Curtea de Argeş, pe stadionul din Ghencea, şut de la 25 de metri sub transversala porţii adverse în minutul 72, cu care a stabilit scorul final. Antrenorul Mihai Stoichiţă l-a folosit atunci în ciuda faptului că Tănase fusese protagonistul unei escapade bahice intens mediatizate cu doar câteva zile înainte…
Cristi Tănase a fost primul român care înscria pe celebrul „Anfield Road” (mai jucaseră acolo Dinamo, Petrolul, Steaua, Rapid şi Unirea Urziceni), pentru un 1-1 la pauză cu Liverpool, pe 17 septembrie 2010, în primul meci din grupele Ligii Europa din sezonul respectiv. A fost cel mai bun jucător al Stelei, pregătită la acea vreme de Ilie Dumitrescu, dar nu a reuşit să schimbe soarta meciului: „cormoranii” au învins până la urmă cu 4-1. Era cel de-al doilea gol al lui Cristi Tînase pentru Steaua, după cel cu Internaţional Curtea de Argeş amintit mai sus.
Pe 25 august 2011, Tănase mai dădea un gol important: la Sofia, cuŢSKA, 1-1 în returul din turul 3 preliminar pentru grupele Ligii Europa. Stelistul deschidea atunci scorul în minutul 73, gol care, aşa cum scria presa vremii, „a încununat o acţiune personală a piteşteanului, care a arat tot terenul şi a recuperat cât în zece meciuri”. În tur, la Cluj, „roş-albaştrii”, antrenaţi atunci de israelianul Ron Levy, câştigaseră cu 2-0, aşa că se calificau cu scorul general de 3-1.
Decisiv a fost Cristi Tănase şi în prima victorie românească pe „Arena Naţională”, 4-2 cu Maccabi Tel Aviv în grupa de Liga Europa din toamna aceluiaşi an 2011, pe 3 noiembrie. Mai mult era şi prima victorie a „roş-albaştrilor” în grupă. Meciul a fost o nebunie: după 2-0 pentru Steaua, goluri Tatu (13) şi Florin Costea (28), israelienii au egalat până la pauză, în 6 minute, 35 şi 41. Florin Costea era eliminat în minutul 61, Cristi Tănase ieşea la rampă în minutul 64, „capul” său din 6 m, după o bară a lui Martinovic, făcea 3-2, după un minut arbitrul nu vedea un henţ cât roata tirului în careul israelit, dar îl vedea pe antrenorul stelist Ilie Stan protestând şi-l trimetea în tribună, pentru ca în minutul 84 să explodeze un şut de la 30 m al lui Cristi Tănase sub transversală, care stabilea scorul final de 4-2 pentru „roş-albaştri”.
Venind în prezent, să amintim că în victoria de joi împotriva lui Lazio, Cristi Tănase a jucat doar ultimele 10 minute, dar a atins un „prag” important, fiind meciul „rotund”, cu numărul 50, în cupele europene şi totodată cel de-al 30-lea în Cupa UEFA/Liga Europa de la faza grupelor în sus, toate jucate numai cu Steaua/FCSB. De altfel, Cristi Tănase este jucătorul român care are cele mai multe partide cu o echipă autohtonă de la faza grupelor în sus în această competiţie. A devenit astfel al 28-lea jucător român cu 50 de jocuri în competiţiile europene intercluburi. Ultimul său meci la acest nivel avusese loc pe 11 decembrie 2014, când echipa sa pierdea cu 0-2 pe „Arena Naţională” în faţa lui Dinamo Kiev, în cadrul grupelor Ligii Europa. De când a plecat de la Steaua în străinătate, Cristi Tănase nu a mai jucat în cupele europene.
Cu acest meci european 50, Cristi Tănase l-a egalat pe Mirel Rădoi şi este al 7-lea jucător român ca număr de prezenţe în Europa. „Clasanmentul” arată astfel: 1. Marius Lacatuş – 72 jocuri, Banel Nicoliţă – 64, Sorin Ghionea – 55, Petre Marin – 53, Iasmin Latovlevici – 52, Mirel Rădoi şi Cristi Tănase – 50 jocuri. Steaua este singura echipă din România care are jucători cu cel puţin 50 de meciuri în cupele europene. Pentru Dinamo, Claudiu Niculescu a jucat cele mai multe jocuri, 43 (statistică oferită de Răzvan Toma).
Revenind la meciul de astă-seară, Cristi Tănase şi Sergiu Hanca sunt golgheterii echipelor lor în Derby de România. „Dodel” a jucat 13 partide împotriva lui Dinamo, în care a dat 3 goluri şi o pasă de gol. A prins perioada de supremaţie a Stelei, cu Laurenţiu Reghecampf pe banca tehnică şi a adunat 9 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrângeri împotriva lui Dinamo.
Data | Competiţie | Meci | Scor | Minute/gol/assist |
17.10.2010 | Liga 1 | Dinamo – Steaua | 2-1 | 90/0/0 |
25.04.2011 | Liga 1 | Steaua – Dinamo | 0-1 | 90/0/0 |
25.05.2011 | Cupa României | Dinamo – Steaua | 1-2 | 89/0/0 |
05.12.2011 | Liga 1 | Dinamo – Steaua | 1-3 | 90/0/0 |
17.05.2012 | Liga 1 | Steaua-Dinamo | 3-2 | 90/0/0 |
04.11.2012 | Liga 1 | Steaua – Dinamo | 3-1 | 90/0/1 |
10.05.2013 | Liga 1 | Dinamo – Steaua | 0-2 | 72/1/0 |
11.08.2013 | Liga 1 | Dinamo – Steaua | 1-2 | 82/0/0 |
01.03.2014 | Liga 1 | Steaua – Dinamo | 1-1 | 90/0/0 |
27.03.2014 | Cupa României | Steaua – Dinamo | 5-2 | 90/1/0 |
17.04.2014 | Cupa României | Dinamo – Steaua | 1-1 | 90/1/0 |
31.10.2014 | Liga 1 | Steaua – Dinamo | 3-0 | 90/0/0 |
03.05.2015 | Liga 1 | Dinamo – FCSB | 1-3 | 90/0/0 |
7 trofee a câştigat Cristi Tănase cu Steaua: 3 titluri (2012-2013, 2013-2014, 2014-2015), 2 Cupe (2010-2011, 2014-2015), 1 Supercupă (2013) şi 1 Cupă a Ligii (2014-2015)
224 de meciuri a jucat Cristi Tănase pentru Steaua/FCSB, în care a marcat 30 de goluri şi a dat 48 de pase de gol
20.000 de euro este salariul lunar al lui Cristi Tănase la FCSB
10 mai 2013 este data în care a marcat Cristi Tănase primul său gol într-un derby cu Dinamo: 2-0 pe „Arena Naţională” (Boubacar 13, Tănase 71), al cincilea eşec consecutiv al lui Dinamo în faţa eternei rivale
41 de selecţii şi 6 goluri pentru România are Cristi Tănase