Fotbal intern

Cristian Bălgrădean, mulțumit de arbitrajul de la Dinamo – FCSB 1-1: ”A fost foarte bun”

12.11.2018 | 08:50
Cristian Balgradean multumit de arbitrajul de la Dinamo  FCSB 11 A fost foarte bun

Portarul Cristian Bălgrădean s-a declarat mulțumit de arbitrajul lui Istvan Kovacs de la derby-ul Dinamo – FCSB 1-1, din etapa cu numărul 15 a Ligii 1 Betano. Reacția goal-keeperului vine după ce antrenorul Nicolae Dică a spus că atacantul Harlem Gnohere nu trebuia eliminat în startul reprizei secunde.

”Au fost momente când am crezut că putem şi câştiga. Fanii lui Dinamo fac o presiune foarte mare pe echipa adversă. Dinamo nu a avut ocazii clare. Cred că dacă rămânem 11 la 11 puteam întoarce scorul”, a afirmat portarul de la FCSB la finalul marelui derby al fotbalului românesc.

Cristian Bălgrădean îl faultează în careu pe Daniel Popa, iar arbitrul Istvan Kovacs dictează penalty
Cristian Bălgrădean îl faultează în careu pe Daniel Popa, iar arbitrul Istvan Kovacs dictează penalty

Cristian Bălgrădean e mulțumit de arbitraj, dar critică gazonul de la Dinamo – FCSB 1-1: ”A fost execrabil”

”Cred că a fost un arbitraj foarte bun în această seară. Nu am reuşit să profităm de remizele Craiovei şi CFR-ului. Gazonul a fost execrabil, tot mai mult nisip”, a mai precizat Cristian Bălgrădean, mulțumit de arbitrajul lui Istvan Kovacs de la întâlnirea Dinamo – FCSB 1-1.

FCSB a remizat cu Dinamo, scor 1-1, în derby-ul etapei cu numărul 15 a Ligii 1 Betano, în care arbitrul Istvan Kovacs l-a eliminat pe Harlem Gnohere în startul reprizei secunde după un fault intenționat asupra lui Armando Cooper. De asemenea, ”centralul” din Carei a dictat două lovituri de pedeapsă, câte una pentru fiecare formație. Dinamoviștii au marcat prin Diogo Salomao, în timp ce FCSB a ratat prin Gnohere, dar Florin Tănase pe fază a introdus mingea în plasă.

La finalul jocului disputat pe Arena Națională, pe un gazon extrem de prost, tehnicianul Nicolae Dică a spus că meciul ar fi arătat altfel dacă Harlem Gnohere nu ar fi fost eliminat. Antrenorul de la FCSB consideră că Istvan Kovacs a arătat foarte ușor acel cartonaș roșu direct, mai ales că era un meci cu foarte multă tensiune.