News

Cristian Bușoi și-a dat demisia de la conducerea PNL București! Acuze aduse celor de la USR

03.06.2019 | 13:01
Cristian Busoi sia dat demisia de la conducerea PNL Bucuresti Acuze aduse celor de la USR

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, și-a prezentat demisia de la conducerea filialei, după rezultatul înregistrat la alegerile europarlamentare din 26 mai. Bușoi a anunțat că a luat această decizie pentru că este „cel mai înțelept”, dar a avut grijă să spună că și conducerea centrală a partidului este de vină pentru scorul PNL în Capitală și i-a „înțepat” pe cei de la USR.

Cristian Bușoi a demisionat de la conducerea PNL București

Cristian Bușoi și-a motivat retragerea de la conducerea filialei București a PNL: „Cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi în dezbaterile privind temele pe Bucureşti. PNL Bucureşti a avut o organizare bună şi a făcut tot ce trebuie pentru a susţine şi a ajuta campania PNL la nivel naţional. Le mulţumesc colegilor preşedinţi de sectoare care s-au mobilizat şi le mulţumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre bucureşteni. Îi mulţumesc, de asemenea, lui Rareş Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut”, scrie Buşoi.

În alegerile europarlamentare din 26 mai, PNL a obținut în Capitală 15,7%, adică peste 145 de mii de voturi. Bușoi a susținut că atunci când a preluat el organizația, PNL obținuse 12% la alegerile locale din 2016, adică puțin peste 74 de mii de voturi: „Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, eu şi întreaga echipă de conducerea a PNL Bucureşti ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la Bucureşti. Îmi asum răspunderea şi pentru că sunt de 23 de ani în PNL şi am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL. Trebuie însă să nu ne amăgim. Şi conducerea naţională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti. Organizarea şi politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la Bucureşti şi în marile oraşe cel mai mult influenţează votul politic, imaginea naţională a partidului şi a liderilor săi”, a remarcat Buşoi.

Cristian Bușoi și-a dat demisia de la PNL București *foto: gandul.info
Cristian Bușoi și-a dat demisia de la PNL București *foto: gandul.info

Bușoi se laudă că lasă în urmă două proiecte cheie pentru București

Cristian Bușoi a susținut că a lăsat în urma sa două proiecte importante pentru Capitală: „Deblocăm Bucureștiul”, prin care caută soluții pentru decongestionarea traficului și constuirea Spitalului Municipal și a lansat mai multe acuze la adresa celor de la USR:

“Administraţia PSD-Firea este o nenorocire pentru Bucureşti şi încă 4 ani pierduţi. Ceea ce este însă important este faptul ca administraţia PSD-Firea poate fi bătută şi trebuie bătută de un candidat al PNL. Este nevoie de o acţiune comună a opoziţiei în Bucureşti şi în ţară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situaţiile în care, ca preşedinte al PNL Bucureşti, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la Bucureşti, pentru a salva aparenţa opoziţiei unite. Liderii vin şi pleacă, dar oamenii în organizaţii care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului. Le mulţumesc încă o dată pentru toată munca lor şi sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în aceşti ani. Sunt de 23 de ani în PNL şi nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ţinând PNL Bucureşti unit şi dublând voturile în 3 ani”, a fost concluzia lui Cristian Bușoi, potrivit news.ro.

Cristian Bușoi a câștigat un nou mandat în Parlamentul European, după ce a fost pe locul 10 pe lista PNL la alegerile din 26 mai. El a mai fost eurodeputat în perioada 2007-2019.