Fotbal international

Cristian Chivu, sfaturi pentru Luciano Spalletti! ”Dacă jucătorii nu recepționează mesajul tău nu vei ajunge nicăieri”

07.09.2018 | 16:29
Cristian Chivu sfaturi pentru Luciano Spalletti Daca jucatorii nu receptioneaza mesajul tau nu vei ajunge nicaieri

Fostul internațional român Cristian Chivu i-a dat câteva sfaturi tehnicianului echipei Internazionale Milano, Luciano Spalletti, după ce a câștigat primul său trofeu din cariera de antrenor. Într-un interviu pentru cotidianul italian Gazzetta dello Sport, fostul fundaș al milanezilor a dezvăluit că a ”furat” câteva ceva de la fiecare tehnician alături de care a lucrat.

”Am furat câte ceva de la tehnicienii avuți în carieră, însă modelul rămâne tatăl meu. Când eram copil, mă enervam că nu vorbea deloc cu mine, se gândea doar la meciuri și scheme. Acum îl înțeleg și îi dau dreptate, și eu le fac capul mare puștilor mei. Îi las să-și aleagă singuri modelele, dar să nu fie în funcție de mașina frumoasă sau de soția fascinantă”, a declarat actualul antrenor al formației under-14 a clubului Inter Milano.

Cristian Chivu, sfaturi pentru Luciano Spalletti: ”Doar jucătorii fac diferența în teren”

El a vorbit și despre revenirea Interului în Champions League: ”Să fure din sacrificiul și inteligența echipei ce a cucerit trofeul în 2010, înțelegând că pentru a câștiga e nevoie de maximă disponibilitate. Îți trebuie și noroc, dar și să crezi în ceea ce faci și unde vrei să ajungi”.

Cristian Chivu i-a dat câteva sfaturi tehnicianului echipei Internazionale Milano, Luciano Spalletti, după ce a câștigat primul său trofeu din cariera de antrenor
Cristian Chivu i-a dat câteva sfaturi tehnicianului echipei Internazionale Milano, Luciano Spalletti, după ce a câștigat primul său trofeu din cariera de antrenor

După ce a câștigat turneul amical ”Memorial Graziano Peretti”, Cristian Chivu și-a permis chiar să-i dea câteva sfaturi lui Luciano Spalletti, antrenorul echipei de seniori a clubului milanez: ”Poți să fii cel mai bun antrenor din lume, dacă jucătorii nu recepționează mesajul tău nu vei ajunge nicăieri. Doar ei fac diferența în teren. E o grupă echilibrată în Champions league, dar Inter are calitatea de a ajunge în optimi”.

Fostul căpitan al echipei naționale a României consideră că Juventus este favorită la câștigarea titlului în Serie A: ”Nici nu se pune problema, Juventus este favorită. Dar celelalte echipe au obligația de a fi competitive și aici mă gândesc la Roma, Napoli, Milan și evident Inter. Spalletti are în lot un jucător precum Icardi care devine an de an tot mai bun. A dat deja 100 de goluri, iar cifrele vorbesc pentru el”.

Chivu a fost numit la Inter under-14 în luna iulie

Fostul căpitan al echipei echipei naționale a României, Cristian Chivu, a câștigat primul trofeu din noua sa carieră de antrenor. Formația under 14 a clubului italian Internazionale Milano s-a impus în cadrul turneului amical ”Memorial Graziano Peretti”. Inter Milano a avut un parcurs bun în faza grupelor reușind două victorii în meciurile Venezia, scor 2-0, și cu Atalanta Bergamo 1-0, dar fiind învinsă de Citadella, scor 2-3. În semifinale, formația pregătită de Cristi Chivu a făcut spectacol în fața  echipei catalane FC Barcelona, de care a trewcut cu scorul de 4-0. În marea finală a turneului, Inter a învins cu 1-0 pe FC Torino.

Fostul internaţional român a ajuns la 37 de ani, iar după ce a încheiat cursurile de antrenor la Coverciano  a fost numit în funcția de antrenor al echipei Under 14, la mijlocul lunii iulie. Chivu a evoluat timp de şapte ani la Inter Milano, între 2007 şi 2014, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei. Fotbalistul român a avut un sezon de vis în 2010 la Inter Milano şi a reuşit să câştige Serie A, Cupa Italiei şi Champions League, într-un an în care Jose Mourinho s-a aflat pe banca tehnică a echipei. De altfel, românul a fost titluar în finala Champions League pe care trupa italiană a câştigat-o cu 2-0 în faţa lui Bayern Munchen.