Cristian Chivu și-a aflat pedeapsa pentru cartonașul roșu încasat în prelungirile partidei Parma – Napoli 0-0. Antrenorul român a fost eliminat în urma unui conflict cu omologul său, Antonio Conte.
Chivu s-a ales cu o etapă de suspendare. Comisia de Disciplină din Serie A a apreciat că tehnicianul „cruciaților” a reacționat prin strigăte la provocarea lui Conte, după cum informează tuttomercatoweb.com.
Prin urmare, Cristian Chivu va lipsi de pe bancă la meciul Atalanta – Parma, programat pe 25 mai, duminică, de la ora 21:45. În funcție de jocul rezultatelor, gruparea la care sunt legitimați Dennis Man și Valentin Mihăilă poate să retrogradeze în Serie B, în cazul unei înfrângeri.
Totuși, Antonio Conte a fost considerat de către Comisia de Disciplină din campionatul Italiei drept principalul vinovat pentru conflictul cu Cristian Chivu. Pe lângă runda de suspendare, Conte s-a ales cu un avertisment și va fi nevoit să plătească și o amendă de 5.000 de euro.
„CONTE Antonio (Napoli): Avertisment pentru că, în minutul 45 al reprizei secunde, a adoptat o atitudine provocatoare față de antrenorul și rezervele echipei adverse”, menționează tot tuttomercatoweb.com.
Vineri, pe 23 mai, de la 21:45, Napoli o va întâlni pe teren propriu pe Cagliari. Conte nu va putea fi alături de elevii săi pe bancă, într-un duel în care echipa pe care o pregătește este obligată să câștige pentru a fi sigură că va cuceri Serie A.
Spre finalul întâlnirii dintre Parma și Napoli, la începutul prelungirilor, Antonio Conte și Cristian Chivu au încasat amândoi cartonașul roșu. Jocul s-a terminat la egalitate, 0-0, iar soarta celor două formații aflate în situații diametral opuse în Serie A va fi decisă în ultima etapă.