Încep problemele pentru Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei, care a fost eliberat anul trecut, după mai bine de 10 ani petrecuți în spatele gratiilor. Nu doar familia avocatei așteaptă de ani buni să-și primească despăgubirile dictate de instanță; mai nou, și statul român vrea să recupereze datoriile de la fostul polițist.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a demarat procedura de executare silită pentru recuperarea unor datorii înregistrate pe numele lui Cristian Cioacă. Fostul soț al Elodiei Ghinescu a contestat decizia la Judecătoria Pitești și încearcă să scape de plata respectivelor sume de bani. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit.
”Nu am văzut dosarul, însă cel mai probabil este vorba despre cheltuieli judiciare din dosarul Elodia”, a explicat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, pentru FANATIK.
În anul 2013, când Cioacă s-a ales cu prima condamnare pentru omor calificat și profanare de morminte, cheltuielile judiciare ajungeau la 135.000 de lei, sumă pe care fostul polițist o datora statului român. Acești bani nu au fost recuperați nici până în ziua de astăzi, însă aceștia au rămas ”consemnați” în documentele fiscale ale condamnatului.
Cum Cioacă nu a avut venituri în perioada petrecută la penitenciar, ANAF încearcă să recupereze banii după eliberarea acestuia. Mai ales că, potrivit unor relatări ale presei, fostul soț al Elodiei și-a găsit un loc de muncă, el fiind șofer la cabinetul avocatei care l-a reprezentat în proces.
Pe de altă parte, Cristian Cioacă ar fi vândut mai multe bunuri ale Elodiei, inclusiv două imobile. Doar apartamentul în care a avut loc tragedia nu l-ar fi putut înstrăina, pentru că acesta încă aparținea băncii, fiind plătit în rate. De asemenea, în perioada în care a fost închis, Cioacă ar fi închiriat apartamentul din Brașov către o agenție de turism.
Pe de altă parte, avocata familiei Ghinescu a confirmat pentru FANATIK faptul că Cioacă nu a plătit nici până acum despăgubirile morale pentru mama, fratele și fiul Elodiei. ”În acest moment, există un dosar în executare, care se referă strict la despăgubirile morale”, a explicat Crina Radu.
Cristian Cioacă datorează familiei Ghinescu suma de 380.000 de euro, din care cea mai mare parte fiului său și al Elodiei, Patrick. Anul trecut, la momentul depunerii cererii de liberare condiționată, fostul polițist nu plătise nici măcar un leu din această sumă.
Cu toate acestea, el a fost lăsat să plece acasă pentru că ”la dosar nu se regăseau înscrisuri din care să reiasă că persoana privată de libertate ar fi prestat activități lucrative remunerate în perioada detenției, nici că ar avea în proprietate bunuri mobile sau imobile (…), ori că a primit sume considerabile din partea familiei care i-ar fi permis să achite, măcar în parte, sumele ce i s-au pus în sarcină”.
Un alt argument a fost acela că, deși nu a reușit să achite plata lunară promisă fiului său minor, la dosar nu existau dovezi că băiatul ”ar fi reclamat neîndeplinirea acestei obligații de către condamnat”.
Anul acesta se împlinesc 24 de ani de la dispariția avocatei Elodia Ghinescu. Aceasta s-a petrecut în august 2007, dar soțul ei, Cristian Cioacă, polițist la IPJ Argeș, a anunțat dispariția abia câteva săptămâni mai târziu.
Anchetatorii au găsit urme de sânge în apartamentul din Brașov al cuplului, iar hainele avocatei au fost localizate într-o râpă din apropierea orașului. Cu toate acestea, cadavrul Elodiei nu a fost niciodată găsit, motiv pentru care Cioacă a putut fi condamnat pentru omor abia după pronunțarea judecătorească a morții soției sale.