Cristian David (54 de ani) a apărut în atenția publicului larg după ce a fost ales senator de Vaslui în legislatura 2004-2008, repetând performanța și la următoarele alegeri parlamentare. Între 2004 și 2007, David a ocupat funcția de ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar.
Din aprilie 2007, Cristian David a îndeplinit funcția de ministru al Internelor și Reformei Administrative, pentru ca în 2012 să ajungă ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în guvernarea USL.
Într-un dosar celebru la vremea respectivă, Cristian David a fost acuzat că ar fi primit mită suma de 500.000 euro pentru a interveni pe lângă prefectul județului Buzău în vederea stabilirii dreptului de proprietate al unui teren de 15 hectare din oraș.
Cristian David a fost denunţat abia în 2014 pentru o faptă petrecută în 2008, iar DNA a cerut în luna noiembrie a acelui an aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor, pentru luare de mită.
În 19 noiembrie 2014, Traian Băsescu, şeful statului la acea dată, anunţa că a făcut solicitarea pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Cristian David, precizând că decizia nu înseamnă că acesta este vinovat, dar că demnitarul va merge în faţa procurorilor pentru clarificări.
”Mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, director cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.
Ulterior, având confirmarea dată de Niţescu Valeriu Roger cu privire la intervenţia ministrului internelor şi reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Instituţia Prefectului judeţul Buzău, unde a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prezentându-i acestuia situaţia dosarului de revendicare.
La data de 18.09.2007, în timp foarte scurt după realizarea intervenţiei, Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a acţionat Ştirbulescu Cecilia Viorica asupra unei suprafeţe de teren de 15 hectare”, notau procurorii în dosar.
În schimbul intervenţiei lui Cristian David la prefectul judeţului Buzău, Niţescu ar fi primit 1,1 milioane de euro de la Adrian Mladin, spunându-i acestuia că ministrul David a pretins 500.000 de euro drept partea lui în afacere.
În 1 februarie 2008, Valeriu Niţescu şi Adrian Mladin au scos de la o bancă 500.000 de euro, după care au mers la sediul MAI, unde Niţescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, menționaseră procurorii în dosar cu privire la implicarea ministrului de interne de la acea vreme.
Reținut în ianuarie 2015, Cristian David a fost eliberat în martie 2015 și plasat în arest la domiciliu și sub control judiciar. După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Cristian David a luat surprinzătoarea decizie de a se boteza penticostal.
În iunie 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au achitat definitiv pe Cristian David în dosarul în care demnitarul fusese acuzat de luare de mită. În primă instanță, David primise o pedeapsă de 5 ani de închisoare.
În ultimii doi ani, fostul ministru de interne Cristian David (54 de ani) s-a implicat într-un proiect nou, devenind președintele Institutului pentru Libertate si Democratie (ILD), așa cum informează FANATIK.
”Acest proiect își propune să reunească experți la nivel național și internațional din diferite domenii profesionale, printre care decidenți politici, academicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai ONG-urilor, pentru a genera contribuții importante în găsirea unor noi strategii și axe de dezvoltare privind viitorul României.
În concluzie, climatul politic și social din România oferă acestui proiect o importanță aparte. Este așadar nevoie de o redefinire a ideilor și a politicilor care au potențialul de a facilita direcționarea României către dezvoltare, pentru a face față cu succes tuturor provocărilor pe care le poate aduce un viitor incert”, se arată pe site-ul instituției la capitolul obiective și prezentare.
Recent, din postura de președinte Institutului pentru Libertate și Democrație, Cristian David a subliniat că, având în vedere faptul că vorbim azi despre dezvoltarea României corelată cu marile programe de dezvoltare și de perspectivă ale Uniunii Europene, ”trebuie să pornim de la această ancoră între dimensiunea europeană a României și interesul național, modul în care cele două se împletesc armonios, modul în care ele lucrează eficient, pentru că România azi, ca stat membru al Uniunii Europene, nu își poate contura și proiecta strategiile de dezvoltare economico-sociale fără să țină cont de marile procese strategice care se desfășoară la nivelul Uniunii Europene”.