Cristian Gaţu este considerat de mulţi drept cel mai bun handbalist din istoria României. Înainte să ajungă să facă istorie în handbal, cel cunoscut drept “Magicianul semicercului” a practicat fotbalul la Dinamo, cu toate că visa să îmbrace tricoul Stelei.
Născut pe 20 august 1945, la Bucureşti, Cristian Gaţu a ajuns să practice fotbalul datorită tatălui său, marele gazetar sportiv Petre Gaţu. Prima oară a ajuns la puştii CCA-ului, însă antrenorul centrului de copii şi juniori au refuzat să-l primească, considerându-l prea mic. Aşa a ajuns la Dinamo, cu toate că era un mare fan al rivalilor formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare. “Am jucat la Dinamo din 1952 până în 1962. Copii, pitici, juniori 3, juniori 2, juniori 1, tineret şi am prins şi două meciuri la echipa mare. Ajunsesem în 1962 în lotul lărgit al primei echipe. În 1961 m-au selecţionat în tabăra de juniori, la Poiana Câmpina. Acolo se făcea lotul pentru turneul UEFA de juniori pe care l-a organizat România în 1962. Şi pe care l-a şi câştigat”, povestea Cristian Gaţu. În 1962, după ce conducătorii fotbalului românesc au decis să fie folosiţi fotbalişti mai în vârstă la juniori, viitorul handbalist a părăsit fotbalul.
În 1963, la 18 ani, Cristian Gaţu se îndrepta spre handbal şi semna cu Rapid Bucureşti, echipă pentru care a jucat un an. Au urmat patru sezoane la Ştiinţa Bucureşti, ca mai apoi să ajungă la Steaua Bucureşti, marea iubire a copilăriei. În cele zece sezoane petrecute în Ghencea, Cristian Gaţu şi-a ajutat echipa să câştige de nouă ori titlul în prima ligă a României. În plus, în sezonul 1976-77, Steaua Bucureşti cucerea Cupa Campionilor Europeni.
Alături de echipa naţională a României, Cristian Gaţu a câştigat de două ori Campionatul Mondial, în 1970 şi 1974. Cu toate acestea, marele handbalist a avut regretul că nu a putut cuceri medalia de aur la Jocurile Olimpice, trebuind să se mulţumească cu bronzul la Munchen 1972 şi cu argintul la Montreal 1976. Chiar dacă a fost unul dintre cei mai buni handbalişti ai Europei, Cristian Gaţu a învăţat să joace handbalul într-un mod mai puţin obişnuit. “Eu nu am învăţat handbalul organizat. L-am învăţat după ureche, ca lăutarii. Ţin minte că antrenorul mă chema în faţa a 16.000 de oameni, câţi erau în sală. Îmi arăta: ‘N-ai voie patru paşi. N-ai voie să arunci mingea peste adversari şi să o prinzi tot tu'”, susţinea fostul handbalist.