Cristian Gațu la 80 de ani! Ce spune despre viitorul handbalului românesc și dezvăluiri incendiare despre conflictul dintre Steaua și FCSB: „Sunt două echipe”

Cristian Gațu este unul dintre cele mai importante nume din istoria sportului românesc. Fostul campion mondial și câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, interviu-eveniment în exclusivitate pentru FANATIK.

Cristian Gațu, interviu marca FANATIK în ziua în care a împlinit 80 de ani: „Să îi înviem pe cei decedați!”

Cristian Gațu este un nume uriaș în handbalul mondial. CV-ul său spune totul: 10 titluri de campion cu Steaua, câștigător al Cupei Campionilor Europeni (1977), campion mondial cu naționala de handbal masculin în 1970 și 1974 și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen (1972), respectiv argint la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), comamdant al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” (1998-2000) și președinte al Federației Române de Handbal între 1996 și 2014.

Domnule Cristian Gațu, la mulți ani și mulțumim încă o dată pentru performanțele uriașe din carierea dumnevoastră! 

– Mulțumesc și la mulți ani tuturor, să fim sănătoși! Trece timpul, au trecut toate…

Cum petrece Cristian Gațu în ziua în care aniversează 80 de ani: „Cam toți m-au sunat”

Cum vă simțiți la 80 de ani? V-au sunat foștii colegi?

– Sunt bine, chiar foarte bine. Mai fac niște tratamente. Da, stau pe telefoane de dimineață, am vorbit cu prietenii, foștii colegi. Cam toți m-au sunat. Roli Gunnesch din Germania, Christian Dieter, Werner Stockl, Edvin Sauer, toți de la Timișoara și la echipa națională. De la Steaua m-au sunat Vasile Stângă, Radu Voina, Marinescu, Goran. Cine mai e în viață…

Digi24.ro

Un soldat israelian lovește cu un ciocan o statuie a lui Iisus din sudul Libanului. Armata confirmă autenticitatea fotografiei

Cum vă petreceți ziua de naștere și ce vă mai doriți la 80 de ani?

–  Eu sunt la Oradea acum, la niște prieteni și sâmbătă o să îmi fac ziua. Când mă întorc la București o să îi invit și pe foștii colegi. Îmi doresc sănătate, atât.

Digisport.ro

Lovitură! Acordul fusese semnat, dar SUA a intervenit și Iranul a rămas ”cu ochii în soare”: ”Au cerut alte condiții”. Decizia luată

Ce își dorește la 80 de ani: „E cam greu să mai reușim ceva”

Și pentru handbalul românesc? 

– Să îi înviem dacă ar fi posibil pe cei decedați, pe cei care ne-au părăsit demult și să refacem echipa de aur. Astăzi, cu actuala generație e cam greu să mai reușim ceva.

Steaua a retrogradat pentru a doua oară în istorie la handbal…

– Mă doare foarte tare sufletul! Am fost în legătură puțin cu ei, dar acum nu mai comunic cu cei de la club, am rupt relațiile pentru că am văzut că nu există interes. Nu m-am dus pe bani. Eu sunt general al Armatei Române, dar nici haine nu mi-am luat. Nu am tânjit după așa ceva. I-am spus și președintelui Traian Băsescu, care m-a luat un pic peste picior… Gradul nu înseamnă nimic, doar ce ai realizat.

Cea mai frumoasă amintire din carieră și performanța care i-a lăsat un gust dulce-amărui: „Puteam să fim campioni olimpici”

Dintre toate trofeele și performanțele, care ar fi cel mai drag moment?

– Cu siguranță primul titlu mondial cucerit în 1970 și puțin dureros, deși îmi aduc aminte cu plăcerea de medalia de argint de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

Putea România atunci să devină campioană olimpică?

– Sigur, sigur! Vai de mine, am plâns atuncea și imediat după m-am și retras din activitate. Asta e, păcat. Am spus-o și la vremea respectivă că noi n-am putut să ne opunem celor care conduceau sportul. Ne-au trimis să jucăm cu rușii înainte de Jocurile Olimpice, să facem trei meciuri prietenești. Johnny Kunst (n.r.Ioan-Kunst Ghermănescu) ne-a spus că am făcut o chestiune clară, să îi cunoaștem mai bine pe ruși, ne-au invitat și ne-au promis că nu va fi niciun spectator.

Într-adevăr, n-au fost decât 50 în sală, dar toți erau metodiști care notau! I-am bătut atunci de i-am rupt la 10-15 goluri. Și după două săptămâni când am plecat în SUA și apoi în Canada, înainte cu o zi de începerea Jocurilor Olimpice iarăși ne spune că ne-au pregătit un meci amical cu URSS. Hai, măi, nea Johnny, dă-o dracu de treabă! Tot cu ei? Și i-am bătut cu 8 goluri pentru că ei au jucat fals, clar. Și după notițele pe care le-au făcut, au schimbat total modul de abordare al meciului.

Și-a luat revanșa cu Steaua în fața rușilor: „Cam platonică”

Ce s-a schimbat?

– Pe mine m-au luat la apărare om la om și era Birtalan, ăștia care aruncau la poartă. M-au sufocat! Deci totul a fost o strategie. Nu trebuia să jucăm cu ei. Eram campioni mondiali en-titre, aproape campioni olimpici și în anul următor, în 1977, am câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, unde am jucat din nou cu rușii finala.

Se poate spune că v-ați luat revanșa după Montreal…

– O revanșă cam platonică. Noi eram 9 din echipa națională și ei tot vreo 9. Se poate spune că ăsta este un regret al meu.

Cum a încercat să se implice recent la Steaua: „A venit cu o listă de 7 jucători extraordinari”

Steaua mai poate reveni în elita handbalului românesc?

– Eu m-am cam retras de acolo, nu știu ce jucători pot aduce. Trebuie să completeze lotul. Eu dacă aș fi i-aș da afară pe toți! Anul trecut a fost foarte trist pentru echipa de handbal a Stelei. Înainte să înceapă campionatul, cu prietenul meu Daniel Georgescu, care a fost la Dinamo, ne-am dus de 3-4 ani să vorbim cu șeful secției de handbal și comandantul Stelei. El fusese dat afară de la Dinamo și voia să se răzbune pe ei. A venit cu o listă de 7 jucători extraordinari!

Atunci am văzut că nu îi interesează și au zis că aduc pe cineva din Serbia și nu l-au mai luat pe Georgescu. Eu am plecat și le-am spus așa: „Țineți minte că veți retrograda! Vedeți să nu retrogradați!”. Am spus-o dinainte să înceapă campionatul.

Cum credeți că s-a ajuns în situația asta?

– Imaginea care îmi vine acum în minte e cum abordează FCSB-ul meciurile în acest început de sezon. I-a bătut Unirea Slobozia și alte echipe de genul. La handbal la fel și în final au retrogradat. Mare păcat.

Dezvăluiri despre cum a fost privatizată Steaua: „Să nu mai văd echipa legată de Armată!”

Handbalul românesc va mai reuși vreodată să revină la ce a fost?

– Părerea mea e că suntem pe fundul prăpastiei. Mai jos nu avem unde să ne ducem. Nu se poate mai rău. Păi mai există 8 echipe de Divizia A! Ce să mai facem… Dinamo are o echipă care se poate duce în Final Four. Nu au reușit până acum și să nu se întâmple ca la CSM București la fete. E o situație tristă pentru România. Cei care au rămas acum în handbal nu au niciun pic de valoare.

Aminteați de FCSB. Tot timpul ați spus că este continuatoarea Stelei. De ce? 

– Da, așa este. O să explic. În 1998 era ministru Babiuc. Eu am fost numit comandant cu câteva luni înainte, în locul lui Cornel Oțelea. Mă tot pistona: „Domne, ocupați-vă de fotbal, să nu mai văd echipa legată de Armată!”. M-a amenințat că mă demite: „Dă-mă domne afară! Nu pot să o dau, că e echipa mea de suflet, a noastră!”.

Tot insista și i-am spus că am vorbit și cu Dudu Ionescu, Secretar de Stat în Ministerul Apărării, fost handbalist și un om de calitate. Mi-a dat un jurist și am pregătit o Adunare Generală. Babiuc spunea: „Să nu mai văd echipa de fotbal că stă la mila clubului Steaua și a Armatei”.

Ce a urmat la Adunarea Generală?

– Le-am spus celor care au venit că toți cei prezenți la Casa Centrală a Armatei sunt membri de onoare ai AFC Steaua. Vreau însă să fac o mică paranteză înainte.

Cum a plecat Emeric Ienei de la Steaua la națională în anul 2000: „Iartă-mă, dar n-am putut să-l refuz pe Mircea Sandu”

Despre ce e vorba?

– Înainte de adunare, am avut o întâlnire cu Emeric Ienei, care își terminase mandatul ca Secretar de Stat la Ministerul Tineretului și Sportului și se pregătea să plece la Oradea. Am stat cu el de vorbă până la 1 noaptea. Stătea la Hotelul „Sport” și s-a hotărât să fie președintele noii asociații: „Bine, Cristi! Preiau eu”. Tot atunci s-a făcut și Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal, iar eu eram membru în Comitetul Executiv. Eu eram vesel că rezolvasem problema cu Emeric Ienei, care nu avea niciun oponent.

Merg la Mircea Sandu la birou și îl văd pe Imi Ienei în picioare și nici nu se uita la mine. Mi-a picat un pic fisa: „Dă-mi-l te rog pe Imi să îl pun la naționala României!”. Mă uit la Ienei, care era cu capul în jos: „Băi, Mircea, n-am nimic împotrivă, dar să se uite și să îmi spună el”. Ridică privirea și spune: „Cristi, iartă-mă, dar n-am putut să îl refuz pe Mircea Sandu”.

V-au cam dat planurile peste cap atunci în 2000…

– Eram răvășit, nu știam ce să fac. Am plecat repede la club și am făcut o listă. I-am luat pe rând, dar am fost refuzat. Ultimul a fost Viorel Păunescu, fost handbalist la Steaua și care era stelist. L-am sunat: „Viorele, vreau să te rog ceva, dar nu mă refuzi. Uite avem Adunarea Generală pentru alegerile la fotbal și te rog să fii și tu prezent”. Au fost prezenți peste 100 de persoane, pentru că am invitat și foști sportivi, glorii, Ilie Năstase, au fost mulți.

Am intrat și am zis: „Vi-l propun la vot pe Viorel Păunescu”. Când a auzit, era să cadă din picioare! La vot a ieșit la pas, numai că nu s-au pus de acord în Consiliul de Administrație. La câteva zile, m-a chemat domnul Babiuc: Așa v-am spus eu să faceți?”. Păi ați spus să nu fie legată de clubul Steaua. E altceva că au fost propuși 3-4 generali care aveau posibilitate să țină echipa Steaua. Babiuc l-a chemat apoi pe Păunescu și i-a spus că el l-a propus de fapt. Au ajuns la o înțelegere să folosească stadionul Ghencea, numele, palmaresul și așa mai departe.

Cum a plecat din funcția de comandant al Stelei: „Babiuc voia să îl pun pe Marcel Pușcaș”. Primul contact cu Gigi Becali

De ce nu ați mai continuat în funcția de comandant?

– M-a chemat în birou Babiuc și m-a demis. Eu știam ce îi poate pielea. Îi era jenă să îmi spună, își aranja agendele. El voia să îl pun pe Marcel Pușcaș și a zis că nu mi-am făcut treaba. Nu aveam nimic cu el, dar era totuși o diferență între el și Viorel Păunescu. Deci m-a schimbat în anul 2000 cu generalul Cernat, care făcea și el parte din Adunarea Generală. Nu a stat nici el mult și a venit generalul Roșu. De atunci a început scandalul.

Când a apărut Gigi Becali în peisaj la Steaua?

– Eu l-am întâlnit o singură dată, în anul 2000. Până în 2003 nu a fost implicat oficial. Era doar prieten cu Viorel Păunescu. Apoi la ordinul lui Babiuc, împreună cu Păunescu, s-a mai făcut o ședință cu toți jucătorii, la care a participat și Gigi Becali la tribuna oficială a stadionului Ghencea. Am fost și eu invitat de către Viorel Păunescu. Acolo au fost și Bumbescu, Iovan, Belodedici, Tudorel Stoica…

Prima oară îl întâlnisem pe Gigi Becali la hotel la Intercontinetal, dar el nu a participat la ședință înăuntru. Atunci mi-a spus că are probleme cu banii și probabil s-au înțeles că îl împrumută și să îi dea niște acțiuni la schimb. Rețineți că între 1998 și 2003 s-a numit Steaua. Eu nu am auzit nimic de FCSB. Atunci a avut loc un scandal în familia Becali și Păunescu. Eu nu am votat, dar am semnat acolo în tabelul cu prezența.

Cristian Gațu: „De ce a semnat toată lumea? Toată lumea și-a dat acordul. Lăcătuș și toți jucătorii au continuat și în 1998 și după 2003”

Deci de ce considerați că FCSB este continuatoarea Stelei?

– De ce a semnat toată lumea? Toată lumea și-a dat acordul. Lăcătuș și toți jucătorii au continuat și în 1998 și după 2003. În 2004 a apărut apoi în peisaj Florin Talpan. Eu m-am întâlnit o dată cu dânsul în birou la comandantul Stelei. Se plângea de Becali și le-am zis să cadă de acord, dar uite că nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi.

Sunteți susținător al FCSB?

– Ca să fiu sincer am două echipe. FCSB în prima ligă și Steaua în liga a doua. Amândouă sunt Steaua! Păunescu știe cel mai bine ce s-a întâmplat, am mai vorbit, dar e destul de bolnav, nu mai iese din casă. Ce înseamnă inițialele FCSB? Mereu au fost două. Eu zic că și echipa din Liga 2 ar trebui să aibă dreptul să promoveze. Și-au câștigat dreptul pe teren.

Cum arată o zi din viața dumnevoastră la 80 de ani?

– Am grijă de mine, soția mea mă ajută, mai stau cu ea. Sunt destul de activ, ies afară, mă mișc, am activitate, slavă Domnului, mă mai uit la televizor, la meciuri din când în când.