Fotbal intern

Cristian Petrea e OUT de la CSA Steaua! Generalul Zisu vrea din nou clubul!

14.10.2018 | 22:03
Cristian Petrea va fi înlocuit din funcția de comandant al clubului Steaua

Haos total la CSA Steaua acolo unde colonelul Cristian Petrea este OUT de la club! Astfel, comandantul a fost schimbat din funcţie și în locul său va fi numit cât mai repede posibil un apropiat al generalului Cătălin Zisu. Noul șef va fi anunțat în cadrul unei adunări la care au fost chemați toți angajații clubului. Nu toată lumea este însă de acord cu această mutare. “Nu pot să cred că MApN îşi bate joc într-un asemenea hal de club. Ce să caute băiatul ăsta, de care am auzit că vine, chiar aici!? Asta vrem? Să transformăm clubul într-o cazarmă militară, să distrugem totul? Voi merge personal la Minister, nu se poate aşa ceva!”, a declarat pentru Pro Sport, sub protecţia anonimatului, unul dintre marii campioni ai clubului.

Nici Cristian Petrea nu s-a bucurat de o susținere prea mare. Oameni care au scris istorie de-a lungul timpului pentru clubul militar spun că situaţia din prezent este cauzată chiar de carenţele în privinţa cunoaşterii sportului de performanţă pe care le are Petrea. Și lipsa de experienţă în managementul sportiv, dar și izolarea de marii campioni i-au mai fost reproşate lui Petrea.

Cristian Petrea e OUT de la CSA Steaua! Cristian Petrea la conferinta de presa premergatoare meciului de handbal masculin dintre Steaua Bucuresti si Tatran Presov,din cadrul Ligii Seha Gazprom, desfasurata in sala de conferinta a salii Polivalente-Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, luni 27 august 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Cristian Petrea nu a reușit să-și apropie foștii mari sportivi ai clubului Steaua

Cristian Petrea e OUT de la CSA Steaua!

Generalul Zisu este un nume nu tocmai plăcut în peluza Stelei. Acesta este considerat unul dintre principalii răspunzători pentru felul în care echipa s-a privatizat și a ajuns la Gigi Becali. De altfel, Zisu este un fost membru în Consiliul de Administraţie al AFC Steaua și om de încredere al lui Victor Babiuc, apropiat al lui Viorel Păunescu şi al latifundiarului din Pipera. Mai mult de atât, fanii au aflat că Zisu a fost cel care s-a opus demersurilor juristului Florin Talpan de a acţiona în instanţă FC Steaua şi de a recupera marca încă de pe vremea când CSA Steaua era în subordinea generalului.
Pro Sport mai scrie că și Ministerul apărării știe de numirea unui nou comandant la CSA Steaua. “Da, e adevărat, a fost numit un băiat al lui Zisu. Sau cel puţin aşa stăteau lucrurile vineri. Lumea spune că Zisu dictează, iar ministrul execută. Dar mi-e greu să cred asta. Zisu a profitat de degringolada din club şi a pozat în salvator. Aduce un om, care chipurile face ordine în club. Dar pe Zisu nu l-a interesat niciodată ordinea sau performanţa la Steaua. L-a interesat bugetul. Şi achiziţiile. Şi, mai presus de orice, blocarea lui Florin Talpan, om care a devenit din ce în ce mai vocal în ultima vreme. Om care pretinde că deţine documente compromiţătoare înclusiv despre general. Eu nu cred că ministrul Fifor a ştiut de toate astea”, a declarat pentru sursa citată un angajat din MApN.

 

 

Tags: