Au avut loc 36 de acțiuni de verificare și au fost date amenzi de peste 70.000 de lei, fiind închise totodată patru unități. De asemenea, pe lângă închiderea temporară a acestor restaurante, ANPC a decis să retragă de la comercializare 117 kilograme de produse alimentare.
Conform comunicatului ANPC, comisarii au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru restaurantele respective până la remedierea deficiențelor. Este un prim semnal transmis de ANPC celor din industria Horeca de pe litoral, conform Profit.ro.
”Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor anunță totodată că, în perioada 24-30 mai 2025, se va afla pe litoralul Mării Negre într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție, desfășurată sub coordonarea și în prezența președintelui instituției, Cristian Popescu Piedone”, se arată în document.
Scopul acțiunii este de a pregăti ”un sezon estival 2025 sigur” și conform cu legislația. Inspectorii ANPC vor fi prezenți pe litoral și în perioada 15 iunie – 15 august 2025, fiind vorba despre 350 de angajați ai lui Piedone care se vor asigura că nu există probleme cu restaurantele și terasele de pe litoralul românesc.
Litoralul românesc nu este printre cele mai bine văzute destinații turistice din țara noastră, drept dovadă și desele probleme pe care inspectorii ANPC le găsesc. Anul trecut, inspectorii ANPC amendau cu aproape 600.000 de lei peste 60 de unități de alimentație publică de pe Litoral, din cauza problemelor găsite. Conform ANSVSA, trei restaurante au rămas fără dreptul de a-și desfășura activitatea.
De asemenea, au fost confiscate şi direcţionate către unităţi de neutralizare produse alimentare, în cantitate totală de 222 de kg (carne de vită, carne de pui, peşte, produse din peşte şi ouă, îngheţată). În total au fost verificate 302 unităţi localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa.
„În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor”, era menționat în comunicatul ANSVSA.