Sport

Cristian Țopescu, înmormântat în lipsa unor nume importante care n-aveau voie să absenteze!

18.05.2018 | 20:37
Cristian Topescu inmormantat in lipsa unor nume importante care naveau voie sa absenteze
Cristian Țopscu a fost înmormântat cu onoruri militare, dar în absența unor nume importante din sport și din presa sportivă

Cristian Țopescu a fost înmormântat astăzi cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea Militar. O mulțime de personalități i-au adus un ultim omagiu celui care ne-a încântat pe toți decenii la rând de la microfonul televiziunii cu o voce inconfundabilă și un profesionalism ce va rămâne un reper în istoria jurnalismului românesc.

Campionii olimpici Sandra Isbașa, Alina Dumitru și Marian Drăgulescu au fost garda de onoare a regretatului comentator sportiv, Mariana Bitang, Octavian Bellu, Ivan Pațaichin, Cristian Gațu, Radu Voina, Nicolae Munteanu și alți handbaliști din generația „mondială” a anilor 70 au fost și ei prezenți. Ca și generalul Marin Dragnea, fost președinte al Comitetului Olimpic Român (1974-1984) și al Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport (1974-1977 și 1981-1984), care pe 30 mai va împlini venerabila vârstă de 95 de ani.

Cristian Țopescu, înmormântat în lipsa unor nume importante care n-aveau voie să absenteze!

Cristian Țopescu a fost înmormântat, condus pe ultimul drum de multe nume mari ale sportului pe care l-a slijit o viață întreagă, au fost prezenți mulți jurnaliști cărora le-a fost model și îndrumător în carieră, dar a fost uitat de colegi la fel de cunoscuți din TVR. O surpiză neplăcută a constituit-o absența neașteptată a lui Dumitru Graur, mai ales că acum este și președintele Asociației Presei Sportive din România, lăsând la o parte anii de muncă împreună cu marele dispărut. A lipsit, de asemenea Ovidiu Ioanițoaia, alt nume important al presei sportive, și el fost coleg cu Cristian Țopescu. Dorin Chioțea, acum la TVR, nu a fost nici el prezent, deși a lucrat ani de zile cu regretatul comentator, pe care îl considera mentorul său și era de șteptat să-și găsească timp pentru ultimul drum al „Maestrului”.

În afară de absențele surprinzătoare ale conducerilor MApN, COSR, FRF, LPF, și lista „inițialelor” lipsă poate continua, a surprins neplăcut faptul că nu a spus câteva cuvinte de rămas-bun nimeni, dar absolut nimeni din lumea sportului, domeniul în care a excelat Cristian Țopescu în atâtea și atâtea transmisiuni directe memorabile. Nu mai amintim de Clubul Sportiv al Armatei Steaua, reprezentat în garda de onaore la catafalc de colonelul Cristian Petre, comandantul clubului. A luat cuvântul un singur om, un preot catolic din Sibiu, care i-a mulțumit lui Cristian Țopescu pentru ajutorul dat congregației sale! Trist, foarte trist…