News

CTP, anunț surprinzător: “Nu pot decât să susțin declarația Gabrielei Firea”

Cristian Tudor Popescu, cunoscutul gazetar, a vorbit vineri, la Digi24, despre declarația Gabrielei Firea făcută în timpul audierilor pentru Ministerul Familiei, spunând: "Subscriu și nu pot decât să susțin"
26.11.2021 | 20:54
CTP anunt surprinzator Nu pot decat sa sustin declaratia Gabrielei Firea
CTP, declarație surprinzătoare: "Nu pot decât să susțin declarația Gabrielei Firea" foto: Digi24
ADVERTISEMENT

Noul Guvern a fost deja investit și a avut deja prima ședință în care a fost aprobată o rectificare bugetară și prelungirea stării de alertă în România.

Gabriela Firea a primit portofoliul proaspăt format de la Ministerul Familiei în care își propune să găsească modalități prin care să crească natalitatea din România și să sprijine familiile.

ADVERTISEMENT

CTP: “Nu pot decât să susțin declarația Gabrielei Firea”

“L-a făcut neom pe Iohannis că nu are copii și l-a acuzat în mod foarte puțin voalat de trafic de copii. E o normalitate. De ce privim asta ca pe ceva anormal?

Faptul că doi inși despre care noi credem eventual că se urăsc de moarte, dar credem noi. La nivelul politicienilor, nivelul ăsta, în balta asta a lor, nu funcționează aceleași criterii ca pentru simpli cetățeni.

ADVERTISEMENT

A te îmbârliga din nou cu cineva cu care ai schimbat astfel de expresii de fapt este ceva foarte românesc. Ați văzut vreodată o ceartă între două țațe? Țațe neaoșe de la noi.

Ați văzut cum se ceartă? Zbiară una la alta, își doresc moartea în diverse feluri, după care brusc, ceva se întâmplă și ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat într-o fracțiune de secundă urletele alea…ce vedem aici este o normalitate.

ADVERTISEMENT

Doamna Firea a mai făcut o declarație. A făcut o declarație pe care eu nu pot decât să o salut. Despre ce a zis și ce o să mai zică doamna Firea am comentat, dar nu pot să nu comentez și asta.

S-a întâmplat ceva ce spuneam că se va întâmpla, așteptam, am zis că mai e puțin până se va cere interzicerea avortului în România.

ADVERTISEMENT

Auricii au venit cu următoarea: ‘nădăjduiesc că sunteți o femeie cu frică de Dumnezeu și veți bloca demența educației sexuale în școli și demența avortului ca metodă de contracepție’.

Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să dispună de propria lor viața, de propriul lor corp. Vor milita ca femeile să aibă parte de cele mai bune servicii medicale, de consiliere, chiar și alături de duhovnic.

Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărei persoane în parte și nu contravine cu dorința mea imensă de a crește natalitatea în România, nu cu orice risc și nu de această manieră, că nu vrem să ne întoarcem înainte de Revoluție.’

Nu pot decât să subscriu și să susțin ce a declarat doamna Firea”, a declarat cunoscutul gazetar Cristian Tudor Popescu la Digi24.

ADVERTISEMENT