CTP consideră că, de fapt, Klaus Iohannis a fost președintele interimar al României în ultimii 10 ani și îi cere lui Ilie Bolojan să ia toate măsurile pentru a se asigura că în luna mai nu va ajunge la putere un ”neoceaușist sau antieorupean” cum ar fi Georgescu, Simion sau Ponta.
”Președintele interimar și președintele. Astăzi, la ora 12, președintele României este înlocuit cu un președinte interimar. Oare? Nu e, de fapt, invers? Klaus Iohannis a fost, vreme de 10 ani, președinte interimar al României. Ce se așteaptă de la un interimar? Să lase lucrurile așa cum le-a găsit. Este ceea ce a făcut Iohannis”, și-a început mesajul Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu e de părere că actualul ”val” suveranist a atins acum apogeul, însă a început de acum 10 ani cu Liviu Dragnea sau Sebastian Ghiță, patronul România TV. De altfel, CTP reamintește că Liviu Dragnea mereu și-a dorit să scoată România din UE.
”În 2014, Ponta și șleahta lui, Dragnea, S. Ghiță & comp. erau un protogeorgescu. Românoși, neoceaușiști, amenințători, antieuropeni, Ponta fiind și prochinez declarat, se pregăteau să ia în stăpânire România pentru a scoate Europa din ea. Ceea ce Dragnea va fi și încercat în 2016-2019”, a subliniat jurnalistul.
Klaus Iohannis a fost considerat atunci o salvare de către milioane de români, însă multă lume a ajuns să regrete alegerea făcută, subliniază CTP. Acum, fostul președinte a predat țara cu un mare bagaj în spate, cu mulți ”demagogi folositori Kremlinului”, care dau târcoale.
”Atunci, românii i-au încredințat lui Iohannis speranța de a-i opri pe răufăcători. După 10 ani, Iohannis lasă România năpădită de neoceaușiști, antieuropeni amenințători, demagogi folositori Kremlinului: Georgescu, Simion, Șoșoacă, Ponta, POT. Suntem de unde am plecat”, a adăugat CTP.
Folosindu-se de mai multe metafore, Cristian Tudor Popescu lasă să se înțeleagă că Ilie Bolojan are acum șansa, deși în acte e interimar, să fie un președinte adevărat care poate să facă diferența pentru coaliția pro-europeană. De altfel, soarta țării e în mâinile lui Bolojan, arată CTP.
”Iată de ce astăzi se poate spune că eliberează postul președintele interimar Iohannis. Și vine dl Bolojan, care sper să fie, în lunile crunte ce urmează, președinte al acestei țări în toată puterea cuvântului. Rezultatul alegerilor din mai, soarta României, depind de cum va ști Ilie Bolojan să nu lase lucrurile cum sunt acum”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
Klaus Iohannis a demisionat la presiunile din interiorul coaliției de guvernare, pentru a nu mai trece printr-un proces inutil al suspendării și peste un referendum costisitor, care ar fi scindat societatea. Interimatul va fi asigurat de Ilie Bolojan, liderul PNL.