Fotbal intern

Cristiano Bergodi a ajuns în cantonamentul echipei din Austria! Ce program are Universitatea Craiova până la meciul cu Sepsi. Exclusiv

18.08.2020 | 17:52
Cristiano Bergodi a ajuns in cantonamentul echipei din Austria Ce program are Universitatea Craiova pana la meciul cu Sepsi Exclusiv
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova pregătește noul sezon în Austria, acolo unde echipa a disputat deja două meciuri amicale. Antrenorul Cristiano Bergodi a ratat o mare parte a pregătirii cu echipa din cauza problemelor cauzate de noul coronavirus, însă va fi alături de elevii săi în ultimele zile de cantonament. 

Astfel, din informațiile FANATIK, Cristiano Bergodi a făcut deplasarea în Austria, chiar dacă echipa mai are trei zile până la revenirea în țară. El va ajunge în Austria în cursul zilei de marți, iar oltenii se întorc joi pentru începutul campionatului.

ADVERTISEMENT

Echipa nu va mai ajunge la Craiova după revenirea în țară. FANATIK a aflat că oltenii vor veni în țară joi, cu un charter, până la Sibiu. De acolo, echipa va lua autocarul până la Brașov, unde se vor caza înainte de meciul cu Sepsi Sf. Gheorge.

Cristiano Bergodi a ajuns în cantonamentul echipei din Austria! Programul echipei

În ziua meciului, sâmbătă dimineața, oltenii se vor deplasa la Sfântu Gheorghe și imediat după această confruntare se vor întoarce la Craiova. Meciul “Științei” este programat sâmbătă, de la ora 18:00.

ADVERTISEMENT

Formația lui Cristiano Bergodi va avea program aglomerat, în condițiile în care săptămâna viitoare începe aventura și în Europa League. Tragerea la sorți nu a fost norocoasă pentru olteni și manșa unică împotriva celor de la Lokomotiv Tbilisi se va disputa în deplasare.

Mișcări importante pe piața transferurilor! Oltenii au făcut 4 mutări

Oltenii s-au mișcat și pe piața transferurilor în această vară. Au fost aduși până acum la club: Marius Constantin, Paul Papp, Alexandru Tudorie și Vladimir Screciu, însă sunt așteptate și alte mutări.

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, oltenii îi vor și pe David Lazar, respectiv Mihai Răduț, de la Astra Giurgiu. Numai că, cei de la Astra nu vor să renunțe la cei doi jucători fără să solicite pretenții financiare.

Lazar, înlocuitor pentru Pigliacelli?

David Lazar a fost cel mai bun portar din stagiunea trecută, având cel mai mare index InStat. Politica de transferuri din această vară a Craiovei este să transfere jucători cu experiență care să pună umărul la câștigarea titlului.

ADVERTISEMENT

Oltenii au pierdut în ultima etapă titlul în fața celor de la CFR Cluj din cauza lipsei de experiență a anumitor jucători și nu vor să repete același scenariu și în actuala stagiune. Rămâne de văzut cum se va prezenta echipa lui Bergodi după această pauză.


  • (P) Cota BETANO pentru Sepsi – U Craiova: 1,41 este cota pentru “peste 1,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT