Fotbal intern

Cristiano Bergodi, primul interviu după ce a preluat Craiova. „Obiectivul este titlul, sută la sută!” Exclusiv

08.05.2020 | 15:22
Cristiano Bergodi primul interviu dupa ce a preluat Craiova Obiectivul este titlul suta la suta Exclusiv
ADVERTISEMENT

Cristiano Bergodi este noul antrenor al Craiovei, informație dezvăluită exclusiv de FANATIK joi, 7 mai, și confirmată în urmă cu puțin timp de anunțul oficial al clubului oltean.

La câteva minute după comunicatul celor din Bănie, italianul aflat la Roma a oferit un prim interviu în FANATIK pentru suporterii olteni, care au mari așteptări de la el.

ADVERTISEMENT

Cristiano Bergodi, primul interviu după ce a preluat Craiova: „Obiectivul e titlul. Sută la sută!”

Corneliu Papură s-a despărțit oficial de Craiova pe 7 mai, iar în cursul serii Mihai Rotaru s-a înțeles cu Cristiano Bergodi pentru a-l înlocui. A doua zi, pe 8 mai, la ora 14:00, Craiova a făcut anunțul instalării lui Cristiano Bergodi, cu urarea: „Bun venit, Mister și adu-ne trofee!

Bună ziua, Cristiano! Felicitări pentru preluarea Craiovei! Totul a decurs foarte repede…

– M-au căutat ieri și ne-am pus de acord destul de repede, ai dreptate… Nu au fost probleme. A fost o surpriză plăcută pentru mine să fiu căutat de Craiova, care este o echipă de mare tradiție. E adevărat că și în iarnă am fost pe listă, dar atunci au fost mici detalii care au împiedicat venirea mea la Craiova. Acum ne-am pus de acord și mă bucur mult.

ADVERTISEMENT

„Am avut două convorbiri video cu domnul Rotaru, pe care-l știu de 4-5 ani”

Ce ai spus când ai văzut că te sună Mihai Rotaru?

– (râde) Am avut două convorbiri video cu domnul Rotaru și ne-am pus de acord asupra colaborării. Oricum eu îl cunoșteam de vreo patru-cinci ani, când am fost la el la birou în București, înainte să vină Devis Mangia la Craiova. Atunci nu am ajuns la un numitor comun și din cauza unor probleme personale de-ale mele. Acum ne-am înțeles!

Ai semnat până vara viitoare… Cu ce obiectiv?

– Obiectivul este titlul. Suntem la patru puncte și mai sunt opt meciuri de jucat din acest mini-campionat. Papură a făcut treabă bună, iar noi trebuie să continuăm această muncă. Eu am mare entuziasm, dorință multă și îmi doresc enorm să reușesc.

ADVERTISEMENT

Pentru că am văzut că au apărut unele nume legate de staff, pot să confirm că vin doar cu secundul Luigi Ciarlantini. Atât. Împreună cu cei rămași în staff, vrem să aducem titlul la Craiova. Tot timpul am spus de Craiova că are echipă foarte bună care poate câștiga trofee. Acum e momentul să reușim împreună!

Mesaj pentru fanii olteni: „Un public cald, foarte atașat, care merită trofee!”

Care este mesajul tău pentru suporterii olteni?

– Că voi da sută al sută pentru această echipă, care suporteri pătimași, fanatici, minunați. Când am jucat la Craiova am simțit aportul publicului din spate.

ADVERTISEMENT

Din păcate o să fie aceste ultime 8 meciuri fără spectatori, dar îi simțim aproape. E un public cald și foarte atașat de echipă, care merită trofee!

ADVERTISEMENT