Cristiano Figueiredo și-a reziliat contractul cu CFR Cluj și a semnat cu Dinamo un angajament până la finalul acestui sezon competițional.
„Cristiano Pereira Figueiredo la Dinamo București
Portarul Cristiano Pereira Figueiredo, 31 de ani, ultima oară la campioana României, CFR Cluj (foto), a semnat un contract cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook a clubului nostru.
Născut pe 29 noiembrie 1990 și având dublă cetățenie, portugheză și germană, Cristiano Pereira Figueiredo și-a început cariera la Braga și a mai evoluat pentru Vizela, Valencia, Coimbra, Panetolikos, Belenenses, Vitoria Setubal, Hermannstadt și CFR Cluj.
13 este numărul oficial de joc al noului portar dinamovist.
Bine ai venit la Dinamo București, Cristiano Pereira Figueiredo!”, este comunicatul clubului Dinamo.
FANATIK a aflat că portarul Cristiano Figueiredo a ajuns la un acord cu Dinamo şi va semna contractul. Informaţia a fost confirmată pentru publicaţia noastră de Iuliu Mureşan, care a anunţat că atacantul Nikola Mandic va semna şi el cu Dinamo:
“Ne bucurăm că am rezolvat cu Figueiredo. Mâine semnează. De asemenea, vine şi un atacant, Nikola Mandic”, a declarat Iuliu Mureşan pentru FANATIK.
Informaţia despre transferul lui Nikola Mandic a fost dezvăluită în premieră de Gsp.
La o zi după ce și-a încheiat socotelile cu CFR Cluj, portarul Cristiano Figueiredo are pe masă oferta de la Dinamo. Oficialii „câinilor” i-au propus un contract lunar de 7.000 de euro, el câștigând la CFR 10.000. Și-a luat deja o parte din banii de la Cluj, urmând ca restul banilor negociați la reziliere să fie eșalonați în lunile următoare.
E clar că Figueiredo poate semna acum cu oricine. El le-a transmis la plecare celor de la CFR că se transferă în Portugalia sau la Dinamo. Dinamo i-a pus acum pe masă contractul și așteaptă OK-ul portarului. Orele următoare sunt decisive pentru ca Dinamo să-l transfere pe Cristiano Figueiredo, cum a dezvăluit FANATIK în exclusivitate.
FANATIK a aflat că portarul Cristiano Figueiredo a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru rezilierea contractului. Din informaţiile noastre, actele au fost semnate astăzi la prânz şi portarul a devenit liber de contract. Astfel, Figueiredo ar putea semna cu Dinamo.
Dinamo are o problemă mare pe postul de portar. Plamen Iliev a declarat că nu mai vrea să rămână la Dinamo, iar în aceste condiţii Flavius Stoican trebuie să se bazeze doar pe Mihai Eşanu şi Ştefan Fara.
Din informaţiile FANATIK, CFR Cluj negociază împrumutul lui Cristiano Figueiredo la Dinamo. În acest moment, lusitanul este abia a treia variantă de la ardeleni după Hindrich şi Cristi Bălgrădean.
FANATIK a aflat că Figueiredo nu ar refuza un împrumut până în vară la Dinamo, obiectivul lui fiind să joace cât mai mult, în condiţiile în care el a prins doar două meciuri în poarta ardelenilor în sezonul de toamnă.
Cele două cluburi sunt în relaţii foarte bine. În vară, Dinamo l-a împrumutat pe Cătălin Itu de la CFR Cluj, mijlocaşul evoluând în tricoul “câinilor” până în iarnă, când ardelenii au fost constrânşi să îl ia înapoi pe mijlocaş.
Ba mai mult, FANATIK a scris despre oferta pe care Dinamo a făcut-o pentru Jonathan Rodriguez, fotbalist care nu se află în graţiile lui Dan Petrescu şi care a fost de acord să îşi înjumătăţească salariul până în vară.
Totuşi, Rodriguez nu a vrut să vină la Dinamo din cauza fanilor. Mijlocaşul încearcă să găsească o altă destinaţie, mai ales că nici el şi nici clubul CFR Cluj nu mai vor să continue colaborarea.
Relaţiile bune dintre CFR Cluj şi Dinamo s-ar putea materializa prin împrumutul lui Cristiano Figueiredo, jucător care a venit în anul 2019 în România, fiind transferat de Hermannstadt.
Portarul portughez a fost apreciat atât de Răzvan Zamfir, actual oficial al celor de la CFR Cluj, dar şi de Iuliu Mureşan, actual preşedinte la Dinamo, în perioada în care cei doi conduceau echipa Hermannstadt.
După meciul amical cu CS Mioveni, Flavius Stoican mai are o problemă între buturi. Mihai Eşanu a suferit o accidentare la deget, după ciocnirea horror cu Bogdan Rusu. Fotbalistul a ieşit şi mai şifonat, având nevoie de spitalizare.
Situaţia lui Plamen Iliev este complicată. Portarul bulgar susţine că nu mai poate continua la echipă şi i-a rugat pe şefi să îl lase liber de contract. Iliev şi-a trimis familia în Bulgaria, după ce a rămas marcat de episodul în care fanii au oprit autocarul echipei după deplasarea de la Mioveni.
Cosmin Moţi, naşul lui Iliev, a intervenit şi a încercat să îi convingă pe oficialii echipei să renunţe la portar, în condiţiile în care bulgarul nu mai este conectat la antrenamente şi nu mai vede cum ar putea să ajute clubul.
“Iliev a primit 400 de mesaje, în care toată lumea îl critică. Familia nu vrea să continue, și el și Filip au primit multe amenințări și se gândesc la sănătatea familiei”, Flavius Stoican