Fotbal international

Cristiano Ronaldo a marcat 11 etape consecutive în Serie A, dar nu a fost suficient. Capitolul la care a fost depășit de Lionel Messi

23.02.2020 | 08:59
Cristiano Ronaldo a marcat 11 etape consecutive in Serie A dar nu a fost suficient Capitolul la care a fost depasit de Lionel Messi
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi continuă să își dispute recorduri care cu greu vor fi egalate. În ziua în care portughezul a jucat meciul 1000 din carieră, în care a reușit să marcheze în a 11-a partidă consecutivă din Seria A, Messi a ajuns la 48 de hattrick-uri pentru echipa de club, depășindu-l pe Ronaldo.

Cristiano Ronaldo, 11 etape consecutive în care marchează în Serie A

Cristiano Ronaldo a deschis scorul pentru Juventus în partida cu Spal, încheiată 2-1, și a ajuns la a 11-a apariție consecutivă în Serie A în care punctează, performanță care a mai fost reușită doar de doi fotbaliști, Gabriel Batistuta, în sezonul 1994 – 1995, și Fabio Quagliarella, stagiunea trecută.

ADVERTISEMENT

După golul cu Spal, Ronaldo și-a egalat cea mai bună perioadă din carieră în tricoul echipei de club, ultima dată când reușea să marcheze în 11 runde consecutive fiind în perioada august – noiembrie 2014, la Real Madrid.

  • 21 de goluri în 21 de meciuri a marcat Ronaldo în acest sezon de Serie A
  • 16 goluri a reușit Ronaldo în ultimele 11 apariții în campionat
ADVERTISEMENT

În aceeași zi în care Cristiano juca meciul 1000 din carieră și egala recordul deținut de Batistuta și Quagliarella în Serie A, Lionel Messi a avut o nouă prestație formidabilă la Barcelona, în partida cu Eibar.

Pe „Camp Nou”, catalanii conduceau cu 3-0 încă din minutul 40, Messi reușind un hattrick, al 48-lea din carieră.

ADVERTISEMENT

Cu cele trei goluri marcate cu Eibar, argentinianul l-a depășit pe Ronaldo la numărul de „triple” pentru echipa de club, Ronaldo având 47.

Juventus și Barcelona au revenit pe primul loc

Campioane fără emoții sezonul trecut în Italia și Spania, Juventus și Barcelona au în această stagiune concurență puternică la vârful ierarhiei, din partea lui Inter și Lazio, respectiv Real Madrid.

ADVERTISEMENT

După etape în care formația lui Antonio Conte a ocupat fotoliul de lider în Serie A, Juventus a revenit pe primul loc în ierarhia, profitând de pașii greșiți făcuți de Inter, dar, în cazul unui succes obținut de Lazio la Genoa, diferența față de locul doi va fi de un singur punct.

Barcelona este într-o situație asemănătoare în La Liga. Catalanii au mers „bară la bară” cu Real Madrid, dar cele cinci puncte pierdute de echipa lui Zidane în ultimele două runde, 2-2 cu Celta Vigo și 0-1 la Levante, au făcut ca Barcelona să fie lider solitar în Spania, cu două puncte avans.

ADVERTISEMENT