Fotbal international

Cristiano Ronaldo a recunoscut violul? “A spus ‘nu’ şi ‘stop’ de câteva ori”, spune fotbalistul în dezvăluirile Football Leaks

01.12.2018 | 11:17
Cristiano Ronaldo a recunoscut violul A spus nu si stop de cateva ori spune fotbalistul in dezvaluirile Football Leaks

Lovitură de teatru în ceea ce privește scandalul de viol în care ar fi fost implicat Cristiano Ronaldo. Conform unor documente, care au intrat în posesia celor de la Der Spiegel, fotbalistul ar fi recunoscut că a forțat-o pe Kathryn Mayorga să întrețină raporturi sexuale în 2009, în Las Vegas. Documentele ar fi fost întocmite chiar de avocații fotbalistului, conform dezvăluirilor din ancheta Football Leaks.

Cotidianul german Der Spiegel a publicat câteva transcrieri, care se pare ar fi fost făcute de Cristiano Ronaldo pentru avocații săi în 2009 când a avut loc incidentul. Sunt chiar mărturiile detaliate ale fotbalistului. “Ea a spus că nu vrea să facem sex, din moment ce abia ne-am întâlnit. Dar chiar şi aşa, m-a apucat de penis. A arătat că e disponibilă. S-a întins pe o parte, pe pat, şi am intrat pe la spate. A fost dur. Nu am schimbat poziţia. Cinci-şapte minute. Tot timpul a fost dur şi a fost rapid. Poate s-a ales cu nişte vânătăi când am prins-o”, spune Cristiano Ronaldo în transcrierile date publicității de cei de la Der Spiegel.

Cristiano Ronaldo a recunoscut violul? Documentele Football Leaks arată că portughezul ași-ar fi cerut scuze la final

Declarațiile prin care Cristiano Ronaldo recunoaște că a forțat-o pe Kathryn Mayorga să întrețină raporturi sexuale, împotriva voinței ei ar fi fost consemnate chiar de avocații fotbalistului care îi pregăteau apărarea în cazul unui eventual proces. “Nu au folosit prezervativ. Nu au vorbit despre prezervative. A finalizat pe pătură. Nu a existat lubrifiant. A folosit salivă. Nu ştie dacă ea a avut orgasm”, este consemnarea din acte făcută de avocații lui Cristiano Ronaldo.

Kathryn Mayorga la prima apariție publică, după izbucnirea scandalului de viol

Ceea ce s-a întâmplat în camera de hotel, pare o mărturisire a fotbalistului, care în fața avocaților și-ar fi recunoscut fapta. “A spus ‘nu’ şi ‘stop’ de câteva ori.”, ar fi declarat atacantul. În documentele celor de la Der Spiegel apare și reacția pe care ar fi avut-o presupusa victimă la final. “Dobitocule, m-ai forţat! Idiotule, nu sunt ca celelalte. Eu am spus ‘îmi pare rău!’ Nu s-a plâns, nu a ţipat, nu a strigat după ajutor sau ceva de genul ăsta.”,  ar fi declarat Cristiano Ronaldo avocaților, confom celor de la Der Spiegel.

Kathryn Mayorga a făcut plângere la poliție, dar nu a spus că e vorba de Cristiano Ronaldo!

Incidentul a avut loc în 2009, dar presupusa victimă,  Kathryn Mayorga, nu a dat detalii la poliția din Las Vegas, după care a renunțat la plângere. La câteva săptămâni de la incident ea ar fi primit suma de 375.000 de dolari din partea fotbalistului, pentru a păstra discreția în acest caz, iar poliția a renunțat la anchetă. “În momentul în care a fost făcută depoziţia, victima nu a furnizat detectivilor nici locul incidentului şi nici descrierea suspectului”, a precizat poliţia din Las Vegas.

Cristiano Ronaldo și Kathryn Mayorga, împreună la petrecerea din La Vegas din 2009

Cazul a fost redeschis în acest an, când Kathryn Mayorga a depus din nou plângere și a dat detalii despre incidentul din 2009. Cristiano Ronaldo a negat tot timpul că ar fi forțat-o pe americancă să întrețină raporturi sexuale. Fotbalistul a spus că suma de bani pe care i-ar fi plătit-o presupusei victime a fost de fapt virată în contul americancei de către Real Madrid, care se temea de consecințele unui eventual scandal mediatic. Clubul spaniol a negat la rândul său că ar fi plătit acea sumă.

  • 94 de milioane de euro i-a plătit Real Madrid lui Manchester United pentru Cristiano Ronaldo, în 2009