Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus Torino, după ce campioana Italiei a plătit 105 milioane de euro. Florentino Perez vrea să-l aducă pe Neymar pentru a suplini plecarea fotbalistului de 33 de ani de la Real Madrid.
Presa din Spania a anunţat că Real Madrid a trimis un emisar în Brazilia pentru a se întâlni cu agentul lui Neymar şi pentru a-l convinge să semneze cu echipa pregătită de Julen Lopetegui. Mundo Deportivo anunţa marţi că oficialii clubului din capitala Spaniei au început deja o adevărată operaţiune pentru a-l transfera pe fotbalistul de 26 de ani.
Neymar, varianta perfectă pentru Real după ce Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus Torino
După ce Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus Torino, ofensiva lui Real Madrid a suferit o pierdere grea. În cele nouă sezoane petrecute pe “Santiago Bernabeu”, atacantul de 33 de ani a fost cel mai bun marcator al echipei în fiecare stagiune. Achiziţionarea lui Neymar, cumpărat de PSG în vara trecut de la Barcelona în schimbul a 222 de milioane de euro, ar putea ajuta atacul campioanei Europei.