Fotbal international

Cristiano Ronaldo a trecut prin iniţiere la Juventus. Ce a făcut vedeta torinezilor

18.08.2018 | 12:54
Cristiano Ronaldo a trecut prin initiere la Juventus Ce a facut vedeta torinezilor
ADVERTISEMENT

Ca orice nou venit în familia campioanei Italiei şi Cristiano Ronaldo a fost nevoit să treacă prin momentul de iniţiere în vestiarul lui Juventus. Astfel de practici sunt frecvente la foarte multe cluburi şi au ca scop integrarea mai rapidă şi mai uşoară a noilor veniţi. Indiferent de numele jucătorului, acesta trebuie să conformeze legii nescrise a vestiarului şi să accepte să execute o comandă primită din partea grupului. Nu doar Cristiano Ronaldo a trecut în această vară prin ritualul de iniţiere ci şi ceilalţi noi veniţi, portarul Mattia Perin, fundaşul Joao Cancelo şi mijlocaşul Emre Can. Şi nici măcar Leonardo Bonucci nu a reuşit să fenteze, deşi el a lipsit din lotul torinezilor doar sezonul trecut, când s-a transferat la Milan.

Spre surprinderea multora, care se aşteptau la o reacţie arogantă din partea portughezului, care are în CV nu mai puţin de cinci Baloane de Aur, Cristiano s-a dovedit extrem de receptiv la solicitare în momentul în care a trebuit să interpreteze o melodie la alegere. Lusitanul a ales un cântec rock din anii 1998, “A minha Casinha”, pe atunci Cristiano având numai 13 ani! Bosniacul Miralem Pjanic nu a ratat momentul şi a postat clipul cu interpretarea lui Ronaldo pe contul său de Instagram. Cristiano s-a urcat pe un scaun, aşa cum făcut şi ceilalţi jucători aduşi în această vară şi a lăsat o impresie destul de bună cu interpetarea sa. Piesa înseamnă în traducere “Căsuţa mea” şi aparţine trupei Xutos o Pontapes.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO:

 

Cristiano Ronaldo a trecut prin iniţiere la Juventus. Nu a făcut niciun fel de fiţe faţă de colegi

Cristiano s-a destăinuit coechiperilor asupra faptului că abia aşteaptă primul meci în Serie A, care va avea loc sîmbătă seară, de la ora 19:00, la Verona, pe stadionul Bentegodi, împotriva lui Chievo. Se va juca cu casa închisă, orice urmă de bilet epuizându-se în doar câteva ore după ce a fost anunţat programul partidelor din acest sezon în prima divizie din Italia. Adversarul pare a fi modest, dar evident că Ronaldo avea nevoie de un obstacol mai lejer pentru momentul în care va lua contact cu fotbalul din Serie A, după 9 ani petrecuţi în glorie la Real Madrid, decât să fi avut parte la debut de un Napoli sau Inter.

Cristiano Ronaldo a trecut prin inițiere la Juventus. A cântat o melodie rock, urcat pe un scaun în sala de mese a clubului
Cristiano Ronaldo a trecut prin inițiere la Juventus. A cântat o melodie rock

Oricum, se poate vorbi fără teama de a greşi de o adevărată Ronaldomanie la Torino şi întregul Piemont, fanii bianconeri fiind înnebuniţi de entuziasm pentru faptul că unul dintre cei mai buni jucători din istorie a decis să joace pentru echipa lor, ce e drept, pe un salariu ireal, de 30 de milioane euro pe an şi contract pe patru sezoane. Deja Juventus a dat importante lovituri pe piaţa de marketing cu o grămadă de produse puse în vânzare, toate având chipul sau semnătra starului portughez.

ADVERTISEMENT

Antrenorul Massimiliano Allegri mărturisea despre vedeta sa că este cu adevărat un jucător aparte, căruia nu are ce sfat să îi dea şi care doar trebuie lăsat să îşi facă jocul, aşa cum ştie el şi va arăta repede de ceea ce este capabil. Ronaldo are golul în sânge, simte poarta din orice unghi şi de la orice distanţă şi de aceea este cu adevărat letal în orice moment.