Fotbal international

Cristiano Ronaldo, coleg cu Neymar și Mbappe? Ce schimb spectaculos pregătesc Juventus și PSG

07.03.2021 | 11:30
Cristiano Ronaldo coleg cu Neymar si Mbappe Ce schimb spectaculos pregatesc Juventus si PSG
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo ar putea pleca de la Juventus, din cauza faptului că are un salariu foarte mare. Portughezul ar putea ajunge la PSG, la schimb cu Mauro Icardi, fostul atacant al liderului din Serie A, Inter Milano. 

Contestat de unii analiști pentru că nu a reușit să aducă mult dorita Ligă a Campionilor la Torino, Ronaldo ar putea încerca să realizeze această performanță pe Parc des Princes, sub comanda lui Mauricio Pochettino.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, campioana Italiei nu ar dori să renunțe la Ronaldo din cauza vreunei potențiale lipse de randament, ci doar din rațiuni financiare. Juventus a fost afectată de pandemie, iar salariul portughezului este considerat o piatră de moară pentru club.

Cristiano Ronaldo, coleg cu Neymar și Mbappe? Juventus ar vrea să scape de salariul portughezului

31 de milioane de euro net este salariul anual al lui Cristiano Ronaldo, sumă considerată imensă de Juventus, în contextul pandemiei de coronavirus. Tocmai de aceea, campioana Italiei ar fi decis să încerce să renunțe la unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie.

ADVERTISEMENT

În 2018 a ajuns CR7 pe Juventus Stadium, însă nu a reușit până acum să contribuie la cucerirea vreunui trofeu UEFA Champions League. Acesta a fost, de altfel, obiectivul campioanei Italiei atunci când a decis să achite 117 milioane de euro pe portughez. Contractul acestuia este valabil până în 2022.

Ajuns la 36 de ani, Ronaldo are în contract opțiunea de prelungire a înțelegerii pe încă un sezon. Clubul, însă, nu ar vrea să activeze această opțiune, ba chiar caută să scape de Ronaldo mai repede, anunță SportMediaSet. Sursa citată a identificat și schema prin care Juventus plănuiește să îl înlocuiască pe Cristiano.

ADVERTISEMENT

Dat la schimb cu Icardi? Juve visează la Icardi, PSG la Ronaldo

Mauro Icardi, atacant în vârstă de 28 de ani, este o țintă mai veche a lui Juventus. „Bătrâna Doamnă” l-a dorit pe fostul atacant al Interului încă de pe vremea în care acesta nu se mai înțelegea deloc cu șefii trupei de pe Giuseppe Meazza, însă transferul nu s-a putut realiza. Argentinianul a ajuns, în cele din urmă la PSG.

Francezii au plătit 50.000.000 de euro pentru vârf, care a semnat până în vara lui 2024. Juventus ar vrea să le propună celor de la PSG ca Ronaldo și argentinianul să facă schimb de echipe. Inițial, ar fi vorba doar despre un împrumut al atacantului lui PSG, pentru ca transferul definitiv să se facă ulterior.

ADVERTISEMENT

Șeicii de pe Parc des Princes par atrași de posibilitatea de a crea în capitala Franței un trio de vis, format din Neymar, Mbappe și Cristiano Ronaldo, mai ales că șansele de a-l aduce pe Lionel Messi par a fi tot mai mici. Argentinianul este tentat să continue la FC Barcelona și din vară, când îi expiră contractul.

ADVERTISEMENT