De-a lungul celor 23 de ani fabuloși în fotbal, Cristiano Ronaldo a fost protagonistul mai multor conflicte cu antrenorii. Până la Jorge Jesus, Jose Mourinho, Erik ten Hag, Fernando Santos sau Ralf Rangnick nu au scăpat de reproșurile superstarului.
În vara lui 2010, când Jose Mourinho semna cu Real Madrid, la doar câteva săptămâni după ce câștigase UEFA Champions League cu Inter, se anunța un parteneriat de senzație între „The Special One” și CR7. Mai mult, Ronaldo a fost printre primii pe care Mourinho i-a sunat când a apărut interesul grupării de pe Santiago Bernabeu, dorind să-l asigure că vor face lucruri mari împreună.
În sezonul 2011-2012, Cristiano Ronaldo s-a dezlănțuit sub comanda lui Mourinho. A marcat 60 de goluri în toate competițiile (46 în campionat, 10 în Champions League, 3 în Cupa Regelui și 1 în Supercupa Spaniei). Ceea ce l-a făcut pe antrenor să se poziționeze de partea lui CR7 în „războiul” cu Lionel Messi.
„Este mai greu să fii Cristiano Ronaldo decât Messi. Messi a crescut în echipa în care joacă, alături de jucătorii cu care joacă. Cristiano a fost în Anglia, apoi a venit aici, la o echipă care pierduse dinamica. Unul joacă număr 9 (n.r. Messi) și se mișcă în acei 50 de metri, unde distanța până la poartă este mai mică și spațiul defensiv mai puțin intens. Celălalt joacă în bandă, este extremă (n.r. Ronaldo). Cum poate o extremă să marcheze la fel de multe goluri ca un număr 9?. Este o extremă care se apără, care în minutul 94 este capabilă să facă un sprint defensiv pentru a reveni în spatele lui Pedro, care era nemarcat”, afirma Jose Mourinho, în octombrie 2012.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/jose-mourinho-si-cristiano-ronaldo-scaled.jpg)
Ruptura dintre cei doi avea să se producă peste trei luni, la un meci cu Valencia, în campionat, când Mourinho l-a criticat pe Cristiano Ronaldo pentru aportul defensiv scăzut și pentru că a optat pentru un șut, când îl avea într-o poziție favorabilă de pasă pe Gonzalo Higuain. Deținătorul a cinci Baloane de Aur nu a acceptat criticile și i-a răspuns antrenorului, de față cu ceilalți coechipieri. Mai mult, Guillem Balague, cel care i-a scris biografia lui Ronaldo, a scris în carte că fotbalistul i-ar fi spus lui „The Special One”: „După tot ce am făcut pentru tine, așa mă tratezi? Cum îndrăznești să-mi spui asta?”.
La plecarea de la Real Madrid, în vara lui 2013, Jose Mourinho a vorbit despre relația cu Cristiano Ronaldo. Antrenorul portughez a mărturisit că singura problemă a fost incapacitatea atacantului de a accepta critica.
„Am avut o singură problemă cu Cristiano Ronaldo, foarte simplă, foarte de bază. Atunci când un antrenor își critică jucătorul din punct de vedere tactic, încercând să îmbunătățească ceea ce, în opinia lui, poate fi îmbunătățit, iar jucătorul nu primește foarte bine critica, poate pentru că crede că le știe pe toate și că antrenorul nu îl mai poate ajuta să se dezvolte”, spunea Mourinho, citat de The Guardian.
La scurt timp, tehnicianul a ținut să-și „înțepe” fostul elev: „Am antrenat un Ronaldo adevărat, nu pe acesta. Pe cel brazilian”. Iar replica lui Ronaldo nu a întârziat să apară, când a fost întrebat de declarația lui „Mou”: „Nu scuip în farfuria din care am mâncat”.
Pe 20 ianuarie 2022, Cristiano Ronaldo a erupt la adresa lui Ralf Ragnick. Schimbat de german în minutul 71, când Manchester United avea 2-0, cel mai bun marcator din istoria fotbalului, cu 979 de reușite, a avut o reacție acidă la adresa neamțului. A ieșit nervos de pe teren, în timp ce striga la antrenor: „De ce eu?”.
Întrebat despre reacția jucătorului, Ralf Ragnick a răspuns delicat și a argumentat că modificarea s-a produs din rațiuni strict tactice: „E normal, ca atacant vrea să înscrie. A venit după o mică accidentare, pentru mine a fost important să-l protejez. Avem un nou meci peste trei zile. De asemenea, conduceam cu 2-0, trebuia să apărăm rezultatul de această dată. Cred că a fost decizia bună să jucăm cu cinci fundași, am vrut să nu primim gol. Din nefericire, am primit gol”, a spus Ralf Ragnick, la flash-interviu, după Manchester United – Brentford 3-1.
La 10 luni distanță, când și-a încheiat angajamentul cu gruparea de pe Old Trafford, în cadrul interviului acordat lui Piers Morgan, Ronaldo a fost foarte dur când a venit vorba despre Ralf Ragnick. A dezvăluit că nu știa că germanul mai activează ca antrenor.
„Cum un club precum Manchester United, după ce l-a avut pe Sir Alex Ferguson, îl aducă pe Ralf Rangnick? Nu numai eu am fost surprins, ci toată lumea. Nimeni nu a înțeles. Acest om nu e nici măcar antrenor, deci cum să fie șeful lui Manchester United? Nu auzisem niciodată de el”, a declarat Cristiano Ronaldo despre Ralf Ragnick.
Pe 20 octombrie 2022, Cristiano Ronaldo a fost din nou pe prima pagină în toate ziarele. De data aceasta după ce i-a spus lui Erik Ten Hag că refuză să intre în Manchester United – Tottenham 2-0, în minutul 88. Tot în interviul acordat lui Piers Morgan a afirmat că a fost deranjat de explicațiile antrenorului său de la acea vreme. Cu o etapă înainte, cu Manchester City, a declarat la conferința de presă că nu l-a introdus pe final din respect pentru cariera sa, ca în partida următoare să-l arunce 3 minute pe teren.
„Nu am respect pentru el, pentru că el nu îmi arată respect. Dacă tu nu ai respect pentru mine, eu nu voi avea niciodată respect pentru tine. Nu mă bagi împotriva lui Manchester City din respect pentru cariera mea și apoi vrei să mă bagi 3 minute împotriva lui Tottenham. Nu are sens”, a specificat CR7.
La prima vedere, Erik Ten Hag a fost deranjat că Cristiano a spus că Manchester United nu este capabilă să câștige Premier League și că infrastructura clubului este veche, din prima sa era pe Old Trafford. Din nefericire pentru neerlandez, Ronaldo a avut dreptate. Ten Hag nu a câștigat campionatul cu United și a fost demis în octombrie 2024.
„El a spus că Manchester United nu poate câștiga Premier League. Asta a spus dacă ești atent. El e departe în Arabia Saudită, departe de Manchester. Toată lumea poate să-și dea cu părerea. E în regulă, nu mă afectează. Știu unde ne aflăm, știu încotro ne îndreptăm”, a replicat Ten Hag cu o lună înainte de a fi demis de la Manchester United.
Conflictul cu omul care a câștigat Campionatul European cu Portugalia în 2016 i-a umbrit cariera lui Erik Ten Hag. În vara lui 2025, începea un nou drum pe banca lui Bayer Leverkusen. Însă, aventura a durat doar trei meciuri, în care a obținut o victorie, un egal și o înfrângere. Și-a găsit un angajament în ianuarie 2026, dar nu ca antrenor, ci director tehnic, la FC Twente.
Campionatul Mondial din 2022 e de tristă amintire pentru Cristiano Ronaldo. Abia terminat haosul cu Manchester United, fiind din nou jucător liber de contract, a avut parte de o nouă controversă în timpul turneului final din Qatar.
În cele trei meciuri din grupă, cu Ghana, 1-0, unde a și marcat, Uruguay, 2-0, și Coreea de Sud, 1-2, a fost schimbat de Fernando Santos. Prima dată în minutul 88, apoi 82 și 65. În ultimul meci CR7 chiar i-a spus antrenorului când se îndrepta spre banca de rezerve: „Te-ai grăbit să mă scoți, ah?”.
În optimi, contra Elveției, selecționerul de atunci al Portugaliei avea să producă un șoc. Și-a trecut căpitanul pe banca de rezerve și a mizat pe Goncalo Ramos, care atunci avea 21 ani. Iar atacantul i-a răsplătit încrederea, a marcat trei goluri la primul meci ca titular la un turneul final. A intrat și Cristiano Ronaldo în minutul 74, vizibil deranjat că nu a jucat din primul minut. A și înscris, dar golul a fost anulat pentru fault în atac.
M-am dus să-i explic că nu va juca și el a interpretat greșit. Nu am mai vorbit cu el de la Mondialul din Qatar, dar telefonul meu e deschis pentru oricând va avea nevoie de mine”, a recunoscut Fernando Santos.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/fernando-santos-cristiano-ronaldo.jpg)
Fernando Santos și-a menținut decizia și în meciul din sferturi, cu Maroc. Doar că, de data aceasta, Goncalo Ramos nu a mai fost productiv, iar echipa din Africa a dat lovitura cu golul din minutul 42. La 6 minute după pauză, Santos l-a aruncat în luptă pe Ronaldo, dar nu a izbutit să înscrie și să o salveze pe Portugalia. Așa cum făcuse în atâtea rânduri.
Avea să fie ultimul meci al lui Fernando Santos pentru prima reprezentativă a lusitanilor. Federația de Fotbal Portugheză a decis să-l numească selecționer pe Roberto Martinez, antrenorul alături de care s-a câștigat Liga Națiunilor, cu Cristiano Ronaldo golgheterul competiției, la 40 de ani, cu 8 goluri. Două dintre ele au venit în semifinală și finală, cu Germania și Spania.