Fotbal international

Cristiano Ronaldo face prima victimă la Juventus! Un important oficial și-a anunțat plecarea

30.09.2018 | 08:57
Cristiano Ronaldo a făcut prima victimă la JUventus Torino, administratorul delegat Giuseppe Marotta anunțându-și plecarea

Transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus Torino nu a fost agreat de toată lumea din Italia, iar această mutare face deja prima victimă la ”Bătrâna Doamnă”. Administratorul delegat Giuseppe Marotta și-a anunțat plecarea de la club imediat după încheierea partidei câștigate sâmbătă seară în fața celor de la SSC Napoli.

”La 25 octombrie se încheie contractul meu de administrator delegat la Juventus. Se dorește întinerirea echipei de conducere şi de aceea voi părăsi clubul. Am avut o perioadă foarte bună aici şi Juventus va rămâne mereu în inima mea”, a declarat Giuseppe Marotta.

Giuseppe Marotta cu trofeul de campioană în Serie A câștigat de Juventus Torino în ultimele șapte sezoane
Giuseppe Marotta cu trofeul de campioană în Serie A câștigat de Juventus Torino în ultimele șapte sezoane

Giuseppe Marotta s-a opus aducerii lui Cristiano Ronaldo la Juventus

Conform cotidianului Corriere della Sera, administratorul delegat nu se mai înțelege cu președintele Andrea Agnelli. Giuseppe Marotta s-ar fi opus transferului lui Cristiano Ronaldo, deși în presă a spus că nu venirea portughezului este cauza pentru care a decis să plece: ”Nu are legătură cu Ronaldo. Nu mai sunt pe aceeași undă cu președintele Agnelli. Îmi pare rău, decizia este luată și anunțată. Numele meu nu mai apare la funcția de administrator delegat. Până la expirarea contractului cu Juventus voi fi responsabil pe parte tehnică”.

Jurnaliștii italieni au speculat că Giuseppe Marotta ar putea candida la președinția Federației Italiene de Fotbal, dar și că ar fi intrat în contact cu oficialii clubului SSC Napoli. ”Dezmint categoric zvonul că aș candida la federație. Nu sunt interesat de așa ceva. În câteva zile mă voi hotără ce voi face în continuare”, a precizat Marotta, care a venit la Juventus Torino în urmă cu opt ani.

Juventus Torino a învins SSC Napoli cu scorul de 3-1 într-un meci din etapa a șaptea din Serie A. Golurile campioanei au fost realizate de Mario Mandzukic 26, 49 și Leonardo Bonucci 76, iar la două dintre ele pasele decisive au venit de la Cristiano Ronaldo. ”Bătrâna Doamnă” este lider cu maximum de puncte, 21, și are deja un avans în clasamentul din Serie A de șase puncte față de Napoli.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri