Sport

Cristiano Ronaldo are 18 mașini care valorează 21,65 de milioane de euro. Care este prețul celui mai tare bolid de lux

Atacantul portughez al lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, și-a etalat colecția de mașini de lux în documentarul iubitei lui de pe Netfix, valoarea totală a mașinilor fiind de aproximativ 21,65 de milioane de euro.
06.02.2022 | 11:59
Cristiano Ronaldo are 18 masini care valoreaza 2165 de milioane de euro Care este pretul celui mai tare bolid de lux
Cristiano Ronaldo are un Bugatti Centodieci, ediție limitată, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Sursa foto: Cristiano Ronaldo instagram
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo este posesorul a 18 mașini de lux, pe care le-a prezentat cu ocazia documentarului realizat de Netfix despre iubita lui, Georgina Rodriguez. „I Am Georgina” arată și colecția impresionantă de bolizi ai starului portughez.

Cristiano Ronaldo are, în garajul casei din Madrid, 18 mașini care valorează 21,65 de milioane de euro

Starul portughez al lui Manchester United este renumit pentru motoarele sale mega scumpe, iar Cristiano Ronaldo a permis celor care realizează documentarul „I Am Georgina”, realizat de Netfix cu iubita fotbalistului, să-i filmeze garajul aflat în interiorul casei de circa 6 milioane de euro din Madrid.

ADVERTISEMENT

Valoarea totală a celor 18 mașini este de 21,65 de milioane de euro, informează dailymail.co.uk, iar piesa de rezistență a colecției este o ediție limitată Bugatti Centodieci, în valoare de 8,5 milioane de lire sterline (aproximativ 10 milioane de euro).

Ronaldo Bugatti Centodieci
Bugatti Centodieci are 1600 de cai putere și poate atinge o viteză maximă de 380 km/h. Sursa foto: dailymail.co.uk

Se crede că Ronaldo este unul dintre cei 10 oameni din întreaga lume care au supermașina. Centodieci are 1600 de cai putere și poate atinge o viteză maximă de 380 km/h.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo a dat circa 1,7 milioane de euro pe un Ferrari Monza

Deținătorul a cinci Baloane de Aur lasă să se înțeleagă că marca sa preferată este Bugatti. În garaj, lângă un Bugatti Chiron poate fi văzut un Ferrari 599 GTO și un McLaren Senna. Alături sunt două motoare Rolls-Royce: un Cullinan și Phantom Drophead.

masini Cristiano Ronaldo
Câteva dintre mașinile lui Cristiano Ronaldo. Sursa foto: dailymail.co.uk

În alte imagini poate fi văzut un Mercedes G-Wagon Brabus, care a fost un cadou pentru Cristiano de la Georgina. De asemenea, mai există un Bugatti Veyron, un Mercedes-Benz, un McLaren MP4-12C portocaliu strălucitor și un Lamborghini Aventador.

ADVERTISEMENT

Din colecție mai fac parte un Ferrari argintiu, un Mercedes AMG GLE 63 și un Mercedes negru. Recent, după ce s-a transferat de la Juventus, Ronaldo a cumpărat un Bentley Flying Spur pe care-l folosește la Manchester.

masini Cristiano Ronaldo
Câteva dintre mașinile lui Cristiano Ronaldo. Sursa foto: dailymail.co.uk

De asemenea, el mai are în garaj un Bentley Continental GT, un Lamborghini Urus și un Chevrolet Camaro, care sunt folosite de membri ai familiei. În plus, portughezul a dat circa 1,7 milioane de euro pe un Ferrari Monza, după ce a vizitat sediul Ferrari din Maranello, în luna mai a anului 2021.

ADVERTISEMENT

Iată care este colecția de super-mașini a lui Cristiano Ronaldo:

Bugatti Centodieci – 10,11 milioane de euro
Bugatti Chiron – 2,37 milioane de euro
Bugatti Veyron – 2.02 milioane de euro
Ferrari Monza – 1,66 milioane de euro

Cristiano Ronaldo masini
Cristiano Ronaldo a dat circa 1,7 milioane de euro pe un Ferrari Monza. Sursa foto: dailymail.co.uk

McLaren Senna – 1,18 milioane de euro
Mercedes G-Wagon Brabus – 714.000 de euro
Ferrari 599 GTO – 595.000 de euro
Rolls-Royce Phantom Drophead – 595.000 de euro
Ferrari F12 TDF – 417.000 de euro
Rolls-Royce Cullinan – 393.000 de euro
Mercedes-Benz S65 AMG – 321.000 de euro
Lamborghini Aventador – 310.000 de euro
Bentley Flying Spur – 298.000 de euro
McLaren MP4-12C – 238.000 de euro
Bentley Continental GT – 180.000 de euro
Mercedes AMG GLE 63 – 151.000 de euro
Range Rover Sport – 119.000 de euro
Chevrolet Camaro – 41.650 de euro
TOTAL – 21,65 milioane de euro

Documentarul cu Georgina Fernandez de pe Netfix a apărut în ziua în care ea a împlinit 28 de ani

Georgina Rodriguez este personajul monden internațional al momentului, asta datorită succesului de care se bucură documentarul ei pe Netflix.

Pe 27 ianuarie, în ziua în care a împlinit 28 de ani, a apărut reality-show-ul documentar în care superba brunetă vorbește despre relația cu starul portughez, dar și despre viața de dinainte să-l cunoască pe Cristiano Ronaldo.

Georgina Rodriguez acaparează obiectivele tuturor aparatelor de fotografiat, mai cu seamă de când popularitatea ei a explodat.

Cu zeci de milioane de urmăritori pe Instagram, apariții la cele mai fastuoase evenimente mondene și un soț mai mult decât celebru, Georgina cucerește inimile oamenilor, cu toate că există și voci critice referitoare la anumite aspecte controversate ale vieții sale.

Profesoara ei de balet, Susana Ara, a făcut câteva dezvăluiri neștiute despre trecutul și dorințele vedetei. Într-o emisiune difuzată de postul Telecinco din Spania, Ara a spus că Georgina a fost o elevă disciplinată, extrem de muncitoare și de ascultătoare.

Femeia a lăsat să se înțeleagă că e foarte probabil ca Georgina să fi reușit în viață și fără Ronaldo, căci aceasta cocheta cu modelling-ul dinainte să îl cunoască.

Informații despre trecutul întunecat al iubitei lui Cristiano Ronaldo

La doar câteva zile după ce Georgina Rodriguez și-a lansat documentarul despre viața ei pe Netflix, au apărut informații despre trecutul întunecat al iubitei lui Cristiano Ronaldo.

Surprinde foarte mult că partenera de viață a superstarului de la Manchester United vorbește foarte puțin în documentar despre mama ei, Ana Maria Hernandez, care, deși este în viață, nu apare deloc în film.

Cât despre tatăl său, Jorge Rodriguez, care a murit în urmă cu trei ani, iubita lui Cristiano Ronaldo îl amintește la fel de lapidar, vorbind într-un testimonial, cu lacrimi în ochi, doar despre starea de emoție prin care a trecut la moartea acestuia.

Unul din motive ar putea fi legat de faptul că bărbatul, fost fotbalist de origine din Argentina, a fost arestat pentru trafic de cocaină când Georgina avea doar 5 ani.

El a fost prins de poliția spaniolă în timp ce încerca să facă un transport de narcotice de aproape 120.000 de euro. Jorge Rodriguez a executat 10 ani de închisoare în Spania înainte de a fi extrădat în țara natală, unde a murit în 2019.

ADVERTISEMENT