Fotbal international

Cristiano Ronaldo, interviu despre plecarea de la Real Madrid: “Nu am mai fost dorit de preşedinte!”

29.10.2018 | 16:53
Cristiano Ronaldo interviu despre plecarea de la Real Madrid Nu am mai fost dorit de presedinte

Cristiano Ronaldo a dat un interviu pentru France Football în care a explicat motivele pentru care a plecat de la Real Madrid. Superstarul a vorbit şi despre alte subiecte arzătoare care îl au în centrul atenţiei: acuzaţiile de viol şi lupta pentru Balonul de Aur 2018. 

CR7 este regretat la Real Madrid, “galacticii” având unul dintre cele mai slabe începuturi de sezon din istoria clubului. Totul a culminat cu înfrângerea împotriva Barcelonei, scor 1-5, care îl poate costa postul pe Lopetegui. Ronaldo a explicat de ce a plecat de la Real după 9 ani: “Am simţit că cei din interiorul clubului nu mă mai doreau. În primii 4-5 ani la Real mă simţeam “Cristiano Ronaldo”. Din ce în ce mai puţin simţeam asta după. Nu mai eram indispensabili pentru ei. 

Cristiano Ronaldo, Juventus
Cristiano Ronaldo, Juventus

Cristiano Ronaldo, interviu despre plecarea de la Real Madrid: “Diferenţa este că cei de la Juve m-au dorit”

Asta m-a făcut să mă gândesc să plec. Adevărul e că ei nu m-au oprit să plec. Dacă aş fi fost ahtiat după bani mergeam în China, unde puteam câştiga de 5 ori mai mult ca la Juventus sau ca şi la Real Madrid. Nu am venit în Italia pentru bani. La Real câştigam mai mult sau la fel. Diferenţa este că cei de la Juve m-au dorit şi mi-au spus asta. Mi-au demonstrat asta. Decizia mea nu a fost motivată de plecarea lui Zidane”, a spus Ronaldo.

Superstarul portughez a câştigat în acest sezon un nou trofeu în Champions League alături de Real Madrid, când a reuşit să înscrie de 44 de ori. Cristiano a recunoscut că îşi doreşte un nou trofeu “Balonul de Aur”: “Cred că merit în acest an şi visez să câştig al 6-lea titlu şi să îl depăşesc pe Leo Messi”

Cristiano și Kathyn, în 2009
Cristiano și Kathyn, în 2009

CR7, despre acuzaţiile de viol: “Normal că această poveste se interferează”

Unul dintre cele mai mari scandaluri ale anului din lumea fotbalului îl are în centru pe Cristiano Ronaldo. Starul portughez este acuzat de viol de Kathryn Mayorga, o tânără în vârstă de 34 de ani. Cei doi au întreţinut raporturi sexuale în anul 2009 la un hotel din Las Vegas. Poliţia a închis acest caz în acelaşi an, însă l-a redeschis în luna septembrie a acestui an după ce tânăra a făcut publice acuzaţiile, fiind inspirată de mişcarea #Meetoo, prin care victimele abuzurilor sunt încurajate să îşi denunţe agresorii.

Ronaldo a recunoscut că acest scandal îl afectează: “Normal că această poveste se interferează cu viaţa mea. Am o parteneră, patru copii, o mamă în vârstă, surori, un frate, o familie de care sunt foarte apropiat. Fără să vorbesc de reputaţia mea, care este una exemplară. Gândiţi-vă ce înseamnă când cineva te acuză de viol. Dar ştiu cine sunt şi ceea ce am făcut. Adevărul va ieşi la iveală într-o zi. Şi toţi cei care mă critică acum sau caută să expună viaţa mea şi să o transforme într-un circ, o să vadă”, a spus Cristiano Ronaldo.