Cristiano Ronaldo Junior a debutat acum câteva zile pentru selecționata sub 15 ani a Portugaliei. Tânărul junior al celor de la Al-Nassr a participat cu selecționata lusitană la turneul ”Vlatko Markovic”, iar Portugalia a câștigat competiția.
Naționala de fotbal sub 15 ani a Portugaliei a participat în această perioadă la turneul ”Vlatko Markovic”, iar în lotul lusitanilor s-a aflat și fiul cel mare al lui Cristiano Ronaldo.
Acesta a debutat pentru selecționata Portugaliei într-un meci cu Japonia și a mai bifat câteva minute, până la finala de duminică. În disputa cu naționala Croației, Cristiano Junior a marcat o dublă, care s-a dovedit a fi decisivă la câștigarea competiției.
Prima reușită a puștiului de 14 ani a fost reușită cu un șut imparabil la colțul scurt, cu piciorul stâng, iar la al doilea gol Cristiano Jr și-a folosit capul pentru a înscrie în poarta goală. La golul 1, acesta a sărbătorit cu celebrul „SIU”, în timp ce la golul al doilea l-a imitat pe Neymar.
Astfel, Portugalia a cucerit trofeul, iar amintirea va fi cu siguranță una memorabilă pentru fiul lui Cristiano Ronaldo, care pare să fie predestinat succesului.
Competiția la care a participat naționala sub 15 ani a Portugaliei a fost prilejul perfect pentru ca mai mulți scouteri să îl urmărească pe fiul marelui Cristiano Ronaldo. Manchester United ar avea deja intenția de a-l transfera pe puștiul care a evoluat timp de 14 luni la academia „diavolilor”.
Mai mult decât atât, presa din Germania scrie că United nu a fost singura echipă care a trimis „spioni” la turneul ”Vlatko Markovic”. Peste 10 cluburi de calibru au fost în Croația pentru a-l vedea pe Cristiano Jr la naționala Portugaliei.
Printre cele mai importante nume se află Inter Milano, Bayern Munchen, Tottenham Hotspur, Borussia Dortmund sau RB Leipzig sunt printre cluburile care l-au văzut pe viu pe Cristiano Ronaldo Junior.