Sport

Cristiano Ronaldo îi amenință pe colegii săi de la Manchester United: „Nu vreau să mă bat la locurile 6-7”

Cristiano Ronaldo începe să fie tot mai nemulțumit de a doua sa aventură la Manchester United. În ciuda revenirii sale, echipa nu are rezultatele așteptate de fani, iar lusitanul îi arată cu degetul pe colegii tineri.
13.01.2022 | 16:41
Cristiano Ronaldo ii ameninta pe colegii sai de la Manchester United Nu vreau sa ma bat la locurile 67
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo (36 de ani) încearcă să tragă echipa după el odată cu revenirea pe Old Trafford, dar cvintuplul Balon de Aur începe să se simtă neputincios. Nici schimbarea lui Ole Gunnar Solskjaer cu Ralf Rangnick nu produce rezultate prea impresionante.

Cu neamțul la timonă și cu portughezul în formă bună, opt goluri și trei assist-uri, „diavolii roșii” sunt doar pe locul 7 în Premier League. Man United are 31 de puncte, cu șase mai puține decât West Ham, ultima echipă din top 4 (locurile de UEFA Champions League).

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo îi critică pe tinerii jucători ai lui Manchester United

Înainte să revină pe „Teatrul Viselor”, în 2021, Cristiano Ronaldo a mai jucat la Manchester United în perioada 2003-2009, atunci când se schimba într-un vestiar cu nume grele, precum frații Neville, Roy Keane, Paul Scholes, Rio Ferdinand, Ruud van Nistelrooy, Edwin van der Sar și mulți alții.

Ronaldo încearcă să fie un exemplu pentru actuala generație a lui United, așa cum și acele legende ale clubului au fost pentru el la primul descălecat. Conform propriilor cuvine ale lusitanului, acesta nu prea reușește.

ADVERTISEMENT

„Când aveam 18 ani, jucătorii mai în vârstă veneau să îmi dea sfaturi, iar eu le ascultam cu plăcere și băgam totul la cap, pentru că știam că vor să mă ajute și că așa voi evolua deoarece cunoștințele lor erau mai vaste decât ale mele.

Generația de acum nu acceptă criticile deloc. Dacă nu vrei ajutorul meu, sfatul meu, măcar fă-ți treaba, ai grijă de tine. Fă tot ce poți ca să îți ajuți echipa”, a declarat Cristiano Ronaldo pentru Sky Sports.

ADVERTISEMENT

CR7, scos din sărite de poziția din clasament a lui United

Lui Ronaldo îi e rușine cu locul pe care se află echipa lui Rangnick în acest moment. „Diavolii roșii” au mai spălat păcatele în Champions League, acolo unde sunt calificați în optimi și unde vor da piept cu Atletico Madrid.

„Nu accept ca mentalitatea noastră să fie că ne putem mulțumi cu o poziție mai jos de locul 3. Clubul trebuie să se schimbe, eu știu ce trebuie să facem, dar nu o să o spun aici pentru că e nu e corect să fac asta. Nu vreau să fiu aici și să ne luptăm pentru locurile 6-7.

ADVERTISEMENT

Trebuie să ne luptăm pentru trofee, să fim competitivi. Rangnick face o treabă bună. Desigur, nu suntem mulțumiți cu locul 6, 7 sau 8. Cred că dacă ne schimbăm mentalitatea, putem să realizăm lucruri mari”, a adăugat Cristiano.

Ralf Rangnick se bucură de susținerea lui Cristiano Ronaldo

Ralf Rangnick ocupă funcția de manager interimar al lui Manchester United până la finalul sezonului, dar Cristiano Ronaldo le cere răbdare fanilor cu antrenorul german. Lusitanul crede că Rangnick are nevoie de timp pentru a își implementa ideile și pentru a face rezultate pe Old Trafford.

„De când a venit, el a schimbat multe lucruri. Dar are nevoie de timp să-şi transmită ideile la jucători. Eu cred că va face o treabă bună. Ştiu că nu jucăm la cel mai bun nivel, dar mai avem multe meciuri că să progresăm. Nu este uşor să schimbi mentalitatea jucătorilor, modul în care joacă, sistemul de joc, cultura”, a încheiat starul portughez.

  • 4 victorii, 2 remize și 1 înfrângere are Ralf Rangnick în calitate de manager al lui Manchester United
ADVERTISEMENT