Valuri de acuzații au curs la adresa lui Cristiano Ronaldo după ce a avut o prestație catastrofală în partida Portugalia – RD Congo 1-1, din prima etapă a fazei grupelor de la Cupa Mondială 2026. Însă, atacantul a dat dovadă de înțelepciune într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Cifrele vedetei naționalei Portugaliei au fost îngrijorătoare la prima întâlnirea de la turneul final, iar lusitanii nu au reușit decât un 1-1 în fața mult mai modestei RD Congo. Și asta în condițiile în care cu o zi înainte marele său rival Leo Messi a realizat un hattrick în duelul Argentina – Algeria 3-0.
Rețelele de socializare au fost umplute de mesaje critice la adresa lui Cristiano Ronaldo, dar și de comentarii ironice. De la glume precum ”dat dispărut” și până la ”varianta de pe Temu a lui Messi”, lusitanul a fost umilit în fel și chip.
Deși nu i-au picat bine toate aceste comentarii, Ronaldo s-a abținut să răspundă în vreun fel. Singurul său mesaj a fost unul scurt de doar 6 cuvinte, dar care arată forța mentală a unuia dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile. ”Concentrează-te pe ceea ce poți controla”, a scris el, pe contul de Instagram.
Nu numai că nu a marcat și nu a contribuit la jocul ofensiv al naționalei Portugaliei, dar Cristiano Ronaldo nu a reușit nici măcar un dribling în partida cu RD Congo, lucru rușinos pentru un jucător de acest nivel.
Evoluția sa mult sub așteptări a fost taxată și de foștii fotbaliști Gabi Tamaș și Dan Alexa, care analizează Mondialul la Antena 1. ”Foarte șters. Cel mai slab din naționala Portugaliei”, a declarat Tamaș, în timp ce Alexa a precizat: ”Cu Ronaldo în teren, Portugalia e ca și cum evoluează cu un jucător în minus”.
Și fostul internațional Basarab Panduru s-a arătat deranjat de evoluția lui Cristiano Ronaldo și nu s-a putut abține să nu facă glume pe seama portughezului. ”Ronaldo pare că a rămas acasă. Are 21 de atingeri în statistici? Cine a făcut statisticile astea cred că e fan Cristiano Ronaldo. O fi făcut două atingeri în careu și alte 19 atingeri la încălzire. (n.r. – râde)
Ronaldo cred că îl ia de fraier pe Messi, dar nu știe ce îi pregătește. Am vorbit cu oameni din staff-ul lui Messi și vrea să participe și peste 10 ani la Cupa Mondială, să îl termine de tot de Ronaldo”, a spus Panduru.
Dacă marea vedetă a reprezentativei Portugaliei a hotărât să ignore comentariile răutăcioase apărute în mediul online, nu același lucru s-a întâmplat cu sora sa mai mare. Katia Aveiro nu s-a sfiit să-i atace dur pe coechipierii lui Ronaldo.
”Au uitat ca prin magie cum să paseze, cum să recupereze, cum se contraatacă în meci. Acest Campionat Mondial este ciudat. Dar așa cum am auzit mereu: ‘Începuturi modeste, finaluri de succes’.
Să gândim pozitiv. Au greșit, nu au fost echipa pe care ne așteptam să o vedem. Nimeni nu a jucat bine, după umila mea părere”, a fost mesajul postat de sora internaționalului portughez, pe contul de Instagram.