Real a decis ce se întâmplă cu CR7. Anunţul oficial pe 6 decembrie

Sorin Dumitrescu   
în Stiri sportive
07/11/2017, 19:56
Real a decis ce se întâmplă cu CR7. Anunţul oficial pe 6 decembrie GALERIE FOTO

După meciul pierdut de Real Madrid cu 3.-1 la Londra Cristiano Ronaldo a ieşit la atac la adresa conducerii clubului, acuzând plecarea unor oameni importanţi din vestiar şi neaducerea vreunui jucător de clasă. Totodată, el a declarat răspicat că nu doreşte nici o prelungire de contract la cel existent acum, care expiră în 2021 şi nici o mărire de salariu. “Mai am patru ani de contract şi îmi este foarte bine. Nu vreau nimic în plus nici la salariu, şi acolo totul este OK”.

În 2021 Cristiano va avea 36 de ani şi va fi clar la final de carieră. De aceea, declaraţia lui pare una de bun simţ, dar Don Balon susţine că lucrurile nu ar sta aşa în realitate. În opinia publicaţiei spaniole este tocmai invers, în sensul în care Ronaldo, având şi argumentul de a fi fost anul trecut Balonul de Aur şi de a fi contribuit în mare măsură la cele două trofee, Liga Campionilor şi La Liga, ar fi discutat deja cu Florentino Perez atât pentru o mărire a salariului, cât şi pentru prelungirea contractului cu încă un an.

Cristiano Ronaldo, deranjat de salariul lui Messi

Ronaldo este pur şi simplu iritat de faptul că Barcelona a pregătit un salariu şi alte bonusuri fabuloase pentru Leo Messi, care ar urma să ajungă la 50 de milioane euro şi acest lucru îi răscoleşte enorm orgoliul, mai ales că între ei există o rivalitate continuă. De aceea, pentru a estompa într-un fel din această diferenţă financiară în favoarea argentinianului, portughezul vrea să obţină şi el un nou contract, fără a lua în seamă că Messi este mai tânăr ca el cu doi ani.

Cristiano Ronaldo pregateste ultimul tun al carierei (2)

Don Balon dezvăluie că momentul în care va fi anunţat noul contract al lui Cristiano Ronaldo va fi concomitent cu decernarea celui de-al cincilea Balon de Aur, pe 6 decembrie, toate informaţiile ducând în direcţia victoriei lusitanului. Noul contract va însemna un salariu de 30 de milioane, cu 10 milioane mai mult decât cel semnat spre sfârşitul lui 2016. Nu este sigur şi dacă în înţelegere va intra şi prelungirea cu un an.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles