Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo (41 de ani), cu starul portughez integralist, a debutat marți seară în această ediție de Liga Campionilor Asiei. În prima etapă din faza grupelor, seria de Vest, formația din Arabia Saudită a jucat pe terenul celor de la Al-Ain din Emiratele Arabe Unite, grupare de care încă aparține internaționalul român Adrian Șut (27 de ani), fost la FCSB, în prezent împrumutat, până la finalul acestui sezon, în Grecia, la Levadiakos, echipă antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Revenind, cei de la Al-Nassr nu au avut nicio șansă în această partidă și au fost învinși în Emirate cu un scor neverosimil, respectiv 0-4. Golurile celor de la Al-Ain au fost marcate de El Houssine Rahimi în minutele 25 și 63, Soufiane Rahimi în minutul 72 și Georgios Giakoumakis în minutul 85.
În analiza realizată de cei de la Flahscore, Cristiano Ronaldo a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. Fotbalistul lusitan a primit doar nota 6.7 pentru prestația sa din acest meci. De asemenea, în ancheta celor de la Sofascore, Ronaldo a fost notat cu 6.8. În această partidă, portughezul, pesemne frustrat de evoluția jocului, a fost implicat în două momente destul de tensionate. În primul rând, și-a trântit un adversar într-un duel fără minge, iar în al doilea rând a protestat la un moment dat extrem de vehement la adresa arbitrului.
My God look at Ronaldo😭😭😭😭😭😭 pic.twitter.com/zrl2BwvPvi
— G🦅 (@G_amanfo) September 15, 2026
🚨Cristiano Ronaldo is PISSED
Al Nassr is currently losing 3-0 in their AFC Champions League match vs Al-Ain pic.twitter.com/hNw7CjsLK2
— Polymarket Sports (@PolymarketSport) September 15, 2026
Acest meci din Liga Campionilor Asiei s-a jucat la scurt timp după ce Cristiano a răbufnit la adresa fanilor din Arabia Saudită. Concret, după ce anumiți suporteri au scandat unele lucruri considerate ostentative față de memoria regretatului Diogo Jota, fostul coechipier al lui CR7 de la naționala Portugaliei, starul de la Al-Nassr a reacționat dur și a cerut către Liga Profesionistă de Fotbal din Arabia Saudită chiar să le interzică respectivilor accesul pe stadioane:
„Liga trebuie să acționeze și să sancționeze acest gen de comportament al fanilor. Acesta nu este fotbal și trebuie să existe niște limite. Oamenilor care se comportă astfel nu ar trebui să li se mai permită niciodată accesul pe stadion”.