Cristiano Ronaldo a revenit ca titular în lotul formației lui Erik ten Hag. În repriza secundă, căpitanul „diavolilor roșii” s-a luat la bătaie cu Tyrone Mings, fundașul lui Aston Villa.
Cristiano Ronaldo a revenit ca titular în lotul celor de la Manchester United. Superstarul portughez era exclus de Erik ten Hag după meciul din urmă cu trei săptămâni Manchester United – Tottenham pentru că pleca la vestiare înaintea fluierului de final.
Meciul cu Aston Villa, din etapa a 15-a din Premier League este a patra partidă consecutivă ca titular al lui Cristiano Ronaldo. Atacantul Portugaliei a fost protagonistul unor scene incredibile în repriza secundă.
Cristiano Ronaldo s-a luat la bătaie cu Tyrone Mings în minutul 60 în careu, deși balonul ieșise în afara terenului. Cei doi s-au tras de tricou ca mai apoi Ronaldo să-l pună la pământ pe internaționalul englez cu o tehnică de judo și să vadă cartonașul galben.
Cristiano Ronaldo a fost exclus din lot de Erik ten Hag, după meciul dintre Manchester United și Tottenham, scor 2-0. Portughezul, rezervă neutilizată, a plecat de pe bancă cu câteva minute mai devreme înainte de fluierul final.
După ce a fot exclus din lot pentru derby-ul cu Chelsea, Ronaldo a revenit cu gol în lotul „diavolilor roșii” în partida cu Sheriff Tiraspol din Europa League.
Titular în meciul cu Aston Villa, Cristiano Ronaldo a fost desemnat căpitan de Erik ten Hag. Harry Maguire, aflat pe banca de rezerve, și Bruno Fernandes, indisponibil, se aflau în fața lui Ronaldo în ierarhia căpitanilor de la Manchester United.
Erik ten Hag a explicat motivele pentru care l-a ales căpitan pe Ronaldo în meciul de pe Villa Park. Antrenorul olandez l-a lăudat pe Ronaldo pentru prestațiile din ultimele partide.
„Avem mai mulți lideri, Harry este pe bancă, Bruno e suspendat, am ales un alt jucător care e lider. Portarul (n.r. David De Gea) este de multe ori departe de joc, mai ales în jumătatea adversarilor, iar noi acolo vrem să jucăm.
Casemiro încă nu vorbește engleză complet, apoi vine Ronaldo, care s-a descurcat foarte bine în cele două meciuri precedente, sper că va continua tot așa.
Când ești lider și căpitan, trebuie să fii un exemplu, iar eu asta aștept de la el. Este un membru important din lot, suntem fericiți pentru el și acum a primit cu atât mai mult un rol de lider”, a declarat Erik ten Hag, potrivit presei din Marea Britanie.