Fotbal international

Cristiano Ronaldo, secretul succesului! Cele trei elemente ale portughezului care te fac mare fotbalist

12.12.2018 | 19:10
Cristiano Ronaldo se menține în formă și la 33 de ani

Toată lumea se întrebă cum reușește Cristiano Ronaldo să fie în formă la 33 de ani. Ei bine portughezul a spus-o într-un interviu. Rugat să le spună tinerilor fotbaliști un mesaj din care aceștia să învețe cum să abordeze fotbalul, Cristiano Ronaldo a fost precis. “Sunt trei lucruri importante de făcut: să dormi bine, să mănânci bine și să te antrenezi din greu. Acestea sunt cele mai importante lucruri pentru un fotbalist.”, a spus Cristiano Ronaldo.

Portughezul care s-a transferat în vară la Juventus pentru 100 de milioane de euro a dat 11 goluri pentru noua sa echipă în toate competițiile. Cristiano Ronaldo e fericit la Juventus și mai nou l-a invitat și pe marele său rival, Lionel Messi, să facă pasul spre Serie A. Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, portughezul l-a provocat pe argentinian să accepte un transfer în Italia.

Cristiano Ronaldo, secretul succesului! ” Încerc să evit alcoolul și dulciurile”

Regimul de viață al lui Cristiano Ronaldo se bazează pe cele 3 elemente, somn, mâncat și antrenat, dar portughezul a povestit care sunt și celelalte ingrediente ale succesului. “Încerc să evit alcoolul și dulciurile, chiar dacă uneori le mai consum ca să mă relaxez. Dacă nu te antrenezi bine, dacă nu exersezi șuturile, alergarea, driblingul, vei avea probleme din ce în ce mai mari când înaintezi în vârstă.” a dezvăluit portughezul, care în urmă cu o lună a plătit 30.000 de euro pentru o sticlă de vin.

Cristiano Ronaldo și abdomenul său, după miile de antrenamente făcute de portughez

Cristiano Ronaldo este golgheterul lui Juventus în acest sezon cu 10 goluri marcate în Serie A. Portughezul nu a marcat prea mult în Liga Campinilor, unde a punctat doar o singură dată, tocmai împotriva foste sale echipe, Manchester United. Ronaldo are ocazia să își mărească zestrea de goluri, miercuri, 12 decembrie, ora 22:00, în deplsasarea din Elveția cu Young Boys, unde Allegri l-a anunțat titular.

  • 34 de ani împlinește Cristiano Ronaldo pe 5 februarie 2019