Amicalul de lux de la Riad, dintre PSG şi vedetele de la Al Hilal şi Al Nassr, a fost precedat de o poză de grup cu jucătorii celor două formaţii. Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi s-au evitat cu această ocazie.
Înainte de startul meciului, jucătorii celor două formaţii i-au fost prezentaţi lui Amitabh Bachchan, un cunoscut actor din India, ca mai apoi să fie făcută o poză de grup. Chiar dacă mulţi se aşteptau ca Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo să stea unul lângă altul, situaţia a stat cu totul altfel.
Cristiano Ronaldo şi-a dorit să fie în centrul atenţiei la poza de grup şi şi-a ales un loc câte mai aproape de unul dintre şeicii prezenţi la meci. Lângă CR7 s-au regăsit unul dintre cei doi tuşieri şi Sergio Ramos, fostul său coleg de la Real Madrid, alături de care a schimbat câteva vorbe.
De cealaltă parte, Lionel Messi a preferat să stea la aproximativ doi metri şi jumătate de marele său rival. Argentinianul a fost flancat de Achraf Hakimi şi Kylian Mbappe, doi dintre colegii lui de la PSG.
Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au dat mâna înainte de startul amicalului din Arabia Saudită, însă portughezul a păstrat o mină serioasă şi a păstrat distanţa de marele său rival.
Amicalul dintre PSG şi Al Nassr/Al Hilal este al 37-lea meci dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi. Ultima confruntare directă a avut loc în grupele Ligii Campionilor, în sezonul 2020-2021, când Juventus a învins-o pe Barcelona, scor 3-0, cu două goluri înscrise de starul portughez.
Chiar dacă este un meci amical, cererea de bilete a fost imensă pentru partida care s-a jucat pe stadionul “Mrsool Park”, cu o capacitate de 25.000 de locuri. Este vorba de arena pe care joacă Al Nassr, noua echipă a lui Cristiano Ronaldo, meciurile de pe teren propriu.
Peste 2.000.000 de persoane au cerut bilete pentru amicalul de la Riad, însă doar 25.000 de suporteri au fost norocoşi să vadă pe viu duelul dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.
Cel mai scump bilet a fost vândut la licitaţie şi a costat 2.600.000 de euro. Mushref Al-Ghamdi, un om de afaceri din zona arabă, a fost cel care a plătit fabuloasa sumă pentru un tichet la amicalul de lux de la Riad.