Sport

Cristiano Ronaldo și-a decis viitorul! Starul portughez a anunțat unde va juca în sezonul viitor

Viitorul lui Cristiano Ronaldo la Manchester United a fost pus sub semnul întrebării după ce echipa nu a avut stagiunea pe care și-o dorea. Erik ten Hag, noul tehnician, mizează însă pe el, iar CR7 e decis să continue.
03.06.2022 | 23:21
Cristiano Ronaldo sia decis viitorul Starul portughez a anuntat unde va juca in sezonul viitor
Cristiano Ronaldo a fost scos din lotul Portugaliei pentru ultimul meci din Liga Națiunilor. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Sosit în inter-sezon la Manchester United, Cristiano Ronaldo și-a dorit să dea strălucire echipei care termina stagiunea precedentă pe locul secund. Iar din perspectiva efortului și dorinței nu i se poate reproșa nimic. Însă, ”diavolii roșii” nu numai că nu s-au mai bătut pentru titlu, dar au ratat și prezența în Liga Campionilor. Motiv pentru care s-a și vorbit despre o posibilă despărțire. Ronaldo însă, nu vrea să audă însă de această posibilitate. Și crede în revirimentul echipei.

”Am fost – și încă sunt – foarte fericit să fiu aici”, a spus Cristiano Ronaldo

Cu 24 de goluri în toate competițiile, Cristiano Ronaldo nu a avut, în plan personal, o stagiune complet ratată. Mai mult, portughezul a fost în multe ocazii cel care i-a permis lui Manchester United să obțină rezultate.

ADVERTISEMENT

Și, până la urmă, echipa a câștigat grupa de UEFA Champions League grație reușitelor lui CR7. Este adevărat, ulterior lucrurile nu au mai mers la fel. Rangnick, cel care i-a luat locul lui Solskjaer, nu numai că nu a izbutit să redreseze corabia, a scufundat-o mai rău.

Acum este momentul unui nou început. Unul sub conducerea lui Erik ten Hag, care a făcut minuni la Ajax. Și care vrea să redea echipei strălucirea de odinioară.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul a fost tranșant atunci când a fost întrebat ce așteaptă de la Ronaldo. Să marcheze. Iar acest răspuns pare că i-a dat aripi lui Cristiano să își dorească să continue la United.

”M-am bucurat, desigur, că mă întorc la un club care a dat o dimensiune superioară carierei mele. A fost un sentiment incredibil. Iar atunci când am revenit, a fost extrem de plăcut să-i simt lângă mine pe fani. Fericirea lor. 

ADVERTISEMENT

Am fost – și încă sunt – foarte fericit să fiu aici”, a spus Ronaldo într-un interviu pentru site-ul oficial al lui Manchester United, citat de Mirror.

”Cred că Manchester va fi acolo unde îi este locul”

Evident, Cristiano Ronaldo a vorbit și despre viitor. El spune că are încredere în ten Hag, dar că acesta are nevoie de răbdare. Pentru că nu are o sarcină ușoară.

ADVERTISEMENT

”Știu că [Ten Hag] a făcut o treabă fantastică pentru Ajax și că este un antrenor cu experiență. Dar trebuie să-i dăm timp pentru ca lucrurile să se schimbe așa cum dorește el.

Suntem fericiţi, nu doar noi jucătorii, cât şi suporterii, pentru sosirea lui. Îi doresc tot binele şi trebuie să credem că, sezonul viitor, vom câştiga trofee”, a spus Ronaldo.

Pentru a continua: ”Cred că Manchester va fi acolo unde îi este locul. După cum am spus mai devreme, uneori este nevoie de timp, dar eu cred în echipă. Rezultatele vin într-un mod natural. Nu urmăresc recordurile, aș spune că recordurile mă urmăresc pe mine. Deci e bine.

Sunt încă motivat să continui. Și știu că o pot face doar muncind din greu. Încă iubesc jocul și pasiunea din jurul său. Și, desigur, Manchester și colegii mei m-au ajutat pe tot parcursul, așa că trebuie să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat”. 

ADVERTISEMENT