Sport

Cristiano Ronaldo, explozie de bucurie după ce a calificat-o pe Manchester United în primăvara Ligii și a bifat un nou record

Manchester United a obținut prima victorie cu Michael Carrick pe bancă, scor 2-0, contra lui Villarreal, și s-a calificat în optimile UEFA Champions League. Cristiano Ronaldo a fost, din nou, vedeta serii.
24.11.2021 | 10:40
Cristiano Ronaldo explozie de bucurie dupa ce a calificato pe Manchester United in primavara Ligii si a bifat un nou record
ADVERTISEMENT

Manchester United și-a asigurat primul loc în grupa F din UEFA Champions League încă dinaintea ultimei etape, când o va întâlni pe Young Boys.

„Diavolii roșii” au zece puncte și nu mai pot fi egalați decât de Atalanta, dar italienii sunt dezavantajați de confruntările directe.

ADVERTISEMENT

Vicecampioana Angliei a învins-o pe Villarreal cu scorul de 2-0, grație reușitelor lui Cristiano Ronaldo și Jadon Sancho. Pentru lusitan, golul din minutul 79 va avea mereu o însemnătate aparte. A fost al 800-lea din întreaga sa carieră.

Cum a reacționat Cristiano Ronaldo după Villareal – Manchester United 0-2 și golul 800 din carieră

CR7 a înscris cinci goluri pentru Sporting, 128 pentru Manchester United, 451 pentru Real Madrid, 134 pentru Juventus și 115 pentru naționala Portugaliei. În culmea fericirii, Ronaldo s-a bucurat pe Instagram de performanța sa și a echipei sale.

ADVERTISEMENT

„Mereu minunat să joc în Spania, e grozav să câştig aici, e satisfăcător, e o ţară în care mereu m-am simțit special.

Felicitări băieților pentru o victorie mare care ne plasează acolo unde ne e locul!

Suntem Man. United și nu ne vom opri din a lupta pentru acest club! Haideți, Diavolilor!”, a scris Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Cristiano Ronaldo (@cristiano)

Cristiano Ronaldo rămâne astfel cel mai bun jucător al lui United de când s-a întors pe Old Trafford. În UEFA Champions League, șeptarul a marcat șase goluri în cinci meciuri, contribuind decisiv la calificarea echipei în primăvara competiției.

În Premier League, acolo unde pe Man United o așteaptă câteva meciuri de foc, Ronaldo a înscris ceva mai puțin, de patru ori. În următoarele două etape, până la partida cu Young Boys, „diavolii” vor înfrunta liderul Chelsea și una din formațiile momentului, Arsenal.

ADVERTISEMENT

Și Michael Carrick a egalat un record la meciul cu Villarreal

Nu doar Cristiano Ronaldo a strălucit în deplasarea de la Villarreal. Golgheterul all-time din Liga Campionilor a ajuns la 140 de reușite, în timp ce colegul său, Jadon Sancho, cel care a stabilit rezultatul final, a marcat în premieră pentru „diavolii roșii”.

O premieră a înregistrat și Michael Carrick, antrenorul interimar al vicecampioanei Angliei. Fostul internațional englez a fost primul tehnician care debutează cu o victorie pe banca lui United după 90 de ani.

ADVERTISEMENT