Cristiano Ronaldo (40 de ani) este interesat de achiziționarea clubului Valencia, una dintre cele mai importante echipe din istoria fotbalului spaniol. CR7 își dorește să încerce o lovitură de imagine uriașă.
Starul lusitan ar putea să realizeze achiziția spectaculoasă cu sprijinul financiar venit din partea prințului Mohamed bin Salman, informează publicația spaniolă sport.es. Bin Salman este moștenitorul coroanei Arabiei Saudite și premierul țării.
Cristiano Ronaldo are însă o condiție esențială pentru a demara negocierile pentru cumpărarea clubului Valencia. ”Șahiștii” trebuie să se mențină obligatoriu în La Liga, la finalul stagiunii curente, pentru a rămâne în atenția lui CR7.
Valencia a reușit să iasă din zona roșie a clasamentului. A adunat trei victorii și două remize în ultimele cinci etape. Ultimul succes s-a produs chiar pe Santiago Bernabeu, scor 2-1, cu Real Madrid, formația la care Cristiano Ronaldo a scris istorie.
Valencia a ajuns astfel pe locul 14 în La Liga, cu 34 de puncte cumulate în 30 de etape. Gruparea de pe Mestalla are un avans de șase ”lungimi” față de Leganes, ocupanta poziției a 18-a retrogradabile direct din eșalonul superior iberic.
Sport.es a amintit, de asemenea, că Ronaldo are o relație apropiată de prietenie cu Peter Lim, acționarul majoritar al Valenciei, deținătorul unui procentaj de 92% din capitalul social al clubului.
Lay Hoon Chan, fostă președintă a ”șahiștilor”, a transmis că Peter Lim ”nu se grăbește să vândă”, însă ”dacă va sosi o ofertă atractivă, cu siguranță o va studia”. Chan nu a auzit până acum ”de vreo ofertă care să fi venit către proprietar”.