Life

Cristina Ciobănașu nu înțelege de unde vine succesul lui Dorian Popa: „Unde am greșit eu?”/ Video

Cristina Ciobănașu și Dorian Popa s-au lansat în același timp și au fost zilnic unul lângă celălalt timp de patru ani, în trupa „Lala Band”. Ce părere are acum actrița despre fostul său coleg?
30.11.2021 | 14:07
Cristina Ciobanasu nu intelege de unde vine succesul lui Dorian Popa Unde am gresit eu Video
Cristina Ciobănașu l-a criticat pe Dorian Popa. Sursa: YouTube/ Instagram
ADVERTISEMENT

Cristina Ciobănașu a aruncat mai multe săgeți la adresa fostului ei coleg de platou, Dorian Popa. Actrița a avut un moment de roast în emisiunea „Râzi cu roast de ziua noastră”, difuzată de Antena 1, cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la lansarea postului de televiziune.

Cristina Ciobănașu și Dorian Popa s-au lansat în același timp

Atât Dorian Popa, cât și Cristina Ciobănașu și-au câștigat celebritatea odată cu apariția în serialul „Pariu cu viața”, în urmă cu zece ani. Au făcut apoi parte din trupa „Lala Band”, care s-a destrămat în anul 2015, la patru ani de la înființare.

ADVERTISEMENT

Din acel moment, artiștii au urmat drumuri separate. Cristina Ciobănașu și-a continuat cariera în actorie, iar fanii au putut s-o urmărească, pe micile ecrane, interpretând roluri principale în aproape toate serialele românești produse de Ruxandra Ion.

Dorian Popa, în schimb, s-a axat pe cariera sa muzicală și, mai apoi, s-a reprofilat în mediul online. El are peste două milioane de abonați pe YouTube, acolo unde își ține fanii la curent cu orice ce se petrece nou în viața sa. Înregistrează câștiguri frumoase din social media și își construiește propriul cartier rezidențial.

ADVERTISEMENT

Cristina Ciobănașu, geloasă pe succesul fostului său coleg?

În numărul de roast difuzat luni de Antena 1, actrița a făcut mai multe glume cu privire la Dorian Popa și la alegerile pe care acesta le-a făcut în carieră.

„De-a lungul anilor, datorită proiectelor ei (n.r. Ruxandra Ion) s-au lansat grămezi de actori de succes, cântăreți de succes și Dorian Popa. Oricum, tot respectul, Dorian, pentru perseverență. Ai pus deoparte toți bănuții pe care i-ai câștigat datorită proiectului care ne-a lansat pe amândoi, până la urmă.

ADVERTISEMENT

Ți-ai luat o mașină, mi-am luat și eu o mașină. Ți-ai făcut o casă. Eu am vândut mașina. Și acum îți construiești un cartier rezidențial. Eu acuma vin și întreb cu ce am greșit? Unde am greșit eu?”, a spus fosta iubită a lui Vlad Gherman. 

După exemplul lui Dan Negru, Dorian Popa a devenit dezvoltator imobiliar

Dorian Popa a documentat tot procesul construcției vilei sale din Domnești, de care s-a ocupat personal. Artistul a dezvăluit într-un interviu acordat recent pentru FANATIK că în tot acest timp și-a dat seama cât de mult îi place viața din mijlocul șantierului și a decis să nu se oprească după încheierea lucrărilor la casă. 

ADVERTISEMENT

Cântărețul a mărturisit că cel care l-a sprijinit în această direcție a fost prezentatorul Dan Negru. Cei doi au o legătură strânsă, atât pe plan personal, cât și profesional.

„Nu știu neapărat cât de sus vreau să ajung, pentru că traseul meu este stabilit de Dumnezeu, dar am un mentor în acest domeniu, suntem și prieteni. Este vorba despre Dan Negru, mă sfătuiesc cu el, este puțin diferită situația, pentru că el este în lumea blocurilor, iar eu sunt în lumea caselor, iar aluatul diferă puțin, dar ne sfătuim, râdem, discutăm.

Dan Negru m-a ajutat, m-a văzut crescând de la un puști rătăcit în lumea televiziunii, până în ziua de astăzi, când cred eu, că am ajuns un bărbat hotărât care face bine ceea ce face.”, spunea Dorian Popa.

Cei care își doresc să locuiască într-una din vilele construite de artist, trebuie să știe că prețul unei proprietăți va ajunge cu ușurință chiar și la 150 000 de euro.

ADVERTISEMENT