Cristina Joia de la Visuri la cheie vorbește despre atacul de la supermarket: “Nu mai știu nici numele agresoarei”. Interviu exclusiv

Designerul de interior Cristina Joia a trecut prin multe momente grele în viață. Un divorț dureros, o afecțiune care a necesitat multiple operații, o agresiune într-un supermarket acum patru ani. Chiar dacă și astăzi cicatricea de pe față se vede clar, vedeta de la ProTv mărturisește că nu ar schimba nimic din viața ei.

Cristina Joia vorbește, în exclusivitate, despre divorț

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, designerul de interior Cristina Joia își aduce aminte de agresiunea cumplită pe care a trăit-o acum patru ani. Aflăm că suferă de endometrioză toracică, o afecțiune foarte rară, dar asta nu o împiedică să privească totul cu pozitivism. Cristina Joia este o mămică relaxată care a învățat să aibă răbdare de la fiul ei, Andrei. Vedeta ne vorbește despre cât de mult a afectat-o divorțul și cum a fugit de acasă, la 14 ani, ca să facă liceul de artă.

Cristina Joia este cunoscută și în America: “Sunt artist permanent într-o galerie din Laguna Beach”

Când a apărut pasiunea pentru design interior? Dar pentru pictură?

-Pasiunea pentru artă și design își are rădăcinile în copilărie, umpleam trotuarul cu desene și apoi îl păzeam cu vehemență de pașii vecinilor! Fiind artist, casele clienților mi-au devenit pânze 3D, am schimbat proporțiile din micro în macro. Primele proiecte de design interior au fost un succes și am continuat realizând că ține de structura mea interioară să fac asta și îmi place foarte mult.

Am dezvoltat această latură, am avut profesori care m-au încurajat și, mai târziu, am realizat că îmi doresc să interacționez cu oamenii. Să aplic partea conceptuală a artei într-un domeniu care devine palpabil dincolo de limitările pânzei, așa cum e designul de interior. Spațiile pe care le amenajez au tot timpul, sper eu, o calitate picturală.

Digi24.ro

VIDEO. Spargere transmisă în direct pe TikTok, în Prahova: „Sunt la furat! Vedeți?” Pedeapsa primită de cei doi protagoniști

Ți-ai vândut tablourile, ai avut vreo expoziție?

-Am vândut sute de tablouri, aproape toate proiectele mele conțin artă. Eu pictez constant și pun lucrările în proiectele de design, în plus colaborez cu alți designeri care includ arta mea în proiectele lor.

Am avut expoziții personale în țară, în California și în Toronto. Sunt artist permanent într-o galerie din Laguna Beach și colaborez cu art dealer din California.

”Cea mai mare provocare a fost să pot intra pe ușa caselor fără lacrimi în ochi”

Ce înseamnă pentru tine experiența Visuri la cheie?

-O devenire continuă și o lecție de smerenie, bucurie, prezență, creativitate. Înseamnă mult mai mult decât pot pune în cuvinte și chiar vreau să cred că sunt un om mai bun datorită acestui proiect.

Sufletește, cea mai mare provocare a fost să pot intra pe ușa caselor fără lacrimi în ochi pentru că e foarte greu să te detașezi de suferința familiilor întâlnite. Personal, eu nu îmi doresc detașare, ci vreau să transform aceste experiențe în lecții de dăruire.

Digisport.ro

O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai dură sancțiune

Toate poveștile sunt impresionante, dar unele te marchează și le porți cu tine mult timp după încheierea acelui episod.

Cristina Joia vorbește despre experiența Visuri la cheie

Când te-ai bucurat cel mai tare și când ai suferit cel mai mult, în timpul filmărilor?

-Cea mai cutremurătoare, pentru mine, a fost întâlnirea cu Simona care se lupta de 5 ani cu cancerul. Avea piciorul amputat de sus, din șold. În timpul acesta ea purta cercei roz cu formă de fluture, zâmbea tot timpul și simțeai că nu e om, ci lumină. Așa era să stai langa ea…Am pierdut-o anul trecut, la un an după ce am terminat casa și îi sărbătorisem majoratul…

Edy Barbu, băiețelul în scaun cu rotile. Este ca un licurici în sufletul meu și când îmi vin în minte zâmbetul lui larg și pofta lui de viață, îmi dau seama că, dacă vrei, poți trece peste aproape orice!

Ca transformare și  amenajare, aș alege dormitorul lui Karam, un băiețel absolut adorabil, de 3 ani. Era o fostă magazie care a ars, un spațiu mic care păstra urmele incendiului, fără ferestre.

Tatăl în scaun cu rotile a privit neputincios incendiul, fiind salvat de vecini. Am vrut să transform această cameră într-un univers magic și sunt mândră că am reușit. Acest episod a coincis cu perioada postoperatorie, după agresiunea suferită și, deși aveam dureri, afară era frig, decembrie… am reușit să duc proiectul la bun sfârșit și Karam a primit camera mult visată!

Cristina Joia vorbește despre divorț: “Eram extrem de vulnerabilă și în suferință”

Ești o femeie frumoasă și discretă. Puțina lume a știut despre schimbările din viața ta. Ce ai învățat din experiența unui divorț dureros?

-În primul an de divorț, în afară de sora mea, părinți și o bună prietenă, nimeni nu a știut că am divorțat, nici colegii de la filmări. Nu am vrut să știe nimeni și nici să vorbesc despre asta. Eram extrem de vulnerabilă și în suferință, de aceea voiam doar să mă vindec.

Ce am învățat… Că iubirea aceea frumoasă, din primii ani, nu e un mecanism care funcționează de la sine, dacă cei doi nu pun constant în spațiul dintre ei comunicare, răbdare, ascultare activă. Dacă nu se asigură că evoluează în același timp. Căsnicia e un dans permanent și defazările repetate pot duce la rupturi care, ignorate, pot duce la răni, frustrare, iar toate acestea pot ucide o relație.

”Îmi e frică să mai trec vreodată prin asta”

Ce ști sigur ca nu ai mai repeta acum, daca ai spune din nou DA?

-În principiu nu aș vrea să mai fac pasul acesta, divorțul m-a marcat foarte mult. Mărturisesc că îmi e frică să mai trec vreodată prin asta. Nimeni nu se căsătorește cu gândul că va divorța, dar eu cred că în această etapă nu mai am nevoie de un act, ceremonie. A fost atunci, a fost frumos, am amintiri minunate, dar nu mai vreau.

Acum cred că cel mai important e să fiu cu cineva cu care să rezonez, să vorbim aceeași limbă, să mă asigur că avem aceleași valori. Nu aș mai pune presiune pe celălalt să evolueze într-o direcție. Aș lupta pentru timpul de calitate, pentru mai multe vacanțe și timp în doi, aș învăța să pun limite sănătoase și să comunic mai deschis.

Care sunt cele mai importante calități pe care ar trebui să le aibă un bărbat?

-Erudiția, puterea interioară, puterea de a se regla emoțional. Determinarea, umorul, capacitatea de a construi contexte care să-i facă pe cei dragi să se simtă iubiți și prețuiți și, foarte important, să facă ce zice că face.

Cum este mămica Cristina? Relaxata, permisivă, mai severă?

-Vreau să cred că sunt un mix de abordare creativă, dar cu așteptări vis-a-vis de educație și școală.

Cristina Joia a învățat să fie o mamă răbdătoare

Ce ai învățat, până acum, de la Andrei, fiul tău?

-Copiii te învață mereu lucruri despre tine pentru că îți oglindesc și testează limitele. Am învățat să simt într-un fel în care numai un copil te poate face să simți. Devii vulnerabil pentru că, în ciuda faptului că ei cresc, tu când îi privești, vezi și copilul de 3, 5, 6 ani în adolescentul de acum.

Am învățat să am mai multă răbdare, să fiu mai responsabilă cu acțiunile mele, copiii nu fac ce le spui, ci ce faci tu.

Cum a fost copilăria ta?

-Cred că aveam 2-3 ani când am început să desenez, întotdeauna am fost pasionată de artă. Apoi învățătoarea mea, căreia îi mulțumesc, m-a sfătuit să merg la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din Slatina. Deși aveam 7 ani am dat buzna în atelierul unde se pregăteau elevii pentru facultate, cu pictorul Nicolae Truță.

Am deschis ușa, i-am văzut pe cei mari și m-am blocat puțin. Nae, cum îi spuneau prietenii, m-a întrebat amuzat: ”Ce dorești, măi, fetițo?”. Am luat poziția drepți și am declarat răspicat: ”Eu am venit să pictez!”. A început să râdă, mi-a dat niște culori, o pânză și m-a lăsat să asist la ora celor mari. Din acel moment, veneam cu evlavie la atelier, cărând o mapă cu schițe mai mare decât mine.

Cristina Joia a avut o copilărie agitată: “Am dat foc casei de doua ori”

Ce nebunii făceai?

-Deși la școală învățam foarte bine, eram olimpică, aveam numai 10, cum ajungeam acasă, se declanșa iadul. Am dat foc casei de doua ori, m-am urcat pe o galerie de lemn, căzând cu tot cu ea peste mine, reușind să fac 2 găuri imense în zid.

Am sărit de la etajul 1 într-o groapă de nisip să-mi dovedesc curajul în fața găștii, fracturându-mi mâna în 2 locuri. Și acum am mâna dreaptă strâmbă, de atunci, că nu s-a mai sudat bine.

Ai trăit în comunism, ai simțit lipsurile, chiar dacă erai doar un copil?

-Copilăria în comunism a fost una fără prea multe jucării, ai mei nu aveau bani, dar plină de creativitate și nebunii, eram un fel de lider în cartier. Făceam bombe din carbid. Aveam o centrală lângă bloc și, când paznicul adormea, ne furișam înăuntru, apoi în cupa excavatoarelor, de unde aruncam cu ce confecționasem.

Făceam concurs de aruncat cu pietricele în casele oamenilor la parter, vara erau geamurile deschise și uneori nimeream chiar televizorul sau peștele de sticlă de deasupra (râde, n. red.).

Săream de pe un bloc pe altul, erau apropiate, dar chiar și asa, acum realizez cât era de periculos. Am acum, ca adult, foarte multe cicatrici și semne de bună purtare, mai ales pentru o fată și fiecare are o poveste.

Cui îi spuneai secretele tale, mamei sau tatei?

-Mamei, dar destul de rar, în principiu nu prea divulgam nimic pentru că aveam mereu senzația că pot să-mi port singură de grijă. Eram destul de independentă și nu ceream și nici nu ascultam sfaturi.

Cristina Joia vorbește despre mama ei

Știu că ai învățat arta frumosului de la mama ta. Îți plăcea să stai lângă ea, să vezi ce face?

-Da. Mama, deși lucra la centrul de calcul pe calculatoarele acelea cât frigiderul, era pasionată de modă. Croșeta portrete din mohair cu diferite nuanțe ca o tapiserie pe pulovere. Eram fascinată de asta, dar nu stăteam eu foarte mult pe acasă pentru că mă plictiseam repede. După ce îmi făceam lecțiile o tăiam pe afară, la joacă.

Cum a fost perioada liceului? Erai timidă sau mai rebelă?

-Nu am fost niciodată timidă, sunt în colectivitate de la 2 ani, la creșă, nu am avut bunici să mă crească și ai mei lucrau la fabrică. Când eram mică învățam la toate materiile pentru că îmi era rușine de profesori. Eram pionierul acela cu 10 pe linie, dar pentru sufletul meu erau mai importante pictura, literatura, poezia.

”Această decizie a venit ca un șoc pentru părinții mei”

Așa că ai decis să dai la arte.

-Da, iar această decizie a venit ca un șoc pentru părinții și profesorii mei. Medicina și dreptul erau singurele opțiuni validate atunci. Când am mers să dau examen la Liceul de Arte la Craiova am fugit de acasă. Tata avea această obsesie să dau la Liceul Pedagogic și apoi la Facultatea de Drept, mai ales că eram olimpică la istorie și la română. Așa că am plecat la Craiova pe ascuns.

Am intrat și au fost șocați fiindcă era o confirmare a talentului meu, dar ei tot nu ar fi vrut să intru la Arte. Pe urmă s-au resemnat, sperând că viața la cămin, cu tot felul de privațiuni, o să mă facă să mă întorc în Slatina. Nu m-am întors, ba chiar am organizat și o grevă.

M-am urcat pe acoperiș împreună cu restul colegelor de cămin, au venit cei de la radio să ne ia interviu. Bucătăresele de la cămin ne furau din alimentele cu care trebuia să ne gătească și, efectiv, muream de foame, deși părinții noștri plăteau.

La 14 ani, Cristina Joia a plecat de acasă

Când ai avut prima expoziție?

-Ai mei aveau această temere legată de viitorul meu, știi? Una era să fii avocat, alta să fii mâzgălitor. Perioada liceului a fost minunată, am avut prima expoziție personală, eram preferata profesorilor. Pictam, scriam poezie, am câștigat niște concursuri de poezie naționale, mi s-a publicat un mic volum. Totul era legat de artă, de emoție, așa că îmi amintesc cu nostalgie de aceea perioadă. Craiova îmi este foarte dragă și astăzi.

Deși veneam din două în două săptămâni acasă, faptul că eram departe de ai mei, deși aveam doar 14 ani, m-a structurat într-un anumit mod. Îmi lipsea, în schimb, sora mea Vio care avea atunci 4 ani și era o păpușică de copil.

Când te-ai îndrăgostit prima data?

-La 13 ani și 10 luni, nu aveam încă buletin. Eu eram în generală, el la liceu, în ultimul an. Această relație a continuat încă 14 ani, ne-am iubit foarte mult!

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Primii bani au fost câștigați când am luat premiul 1, la Concursul național de poezie, aveam doar 14 ani. I-am dat mamei, inclusiv ce am câștigat ulterior, vânzând tablouri.  Îi era foarte greu să aibă grijă de doi copii, din punct de vedere financiar, mai ales că eu plecam să studiez în alt oraș.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Mărturisesc că nu am timp să gătesc cât mi-aș dori și prefer să fac altceva cu timpul acela. Îmi plac mâncărurile sănătoase, așa că majoritatea sunt salate, paste, deserturi raw.

“Simțeam că sunt prinsă într-un corp defect, operațiile se succedau”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit sa mergi mai departe?

-Cea mai grea perioadă din viața mea a fost cea în care m-am operat de 3 ori pe plămâni. Pentru că sufăr de endometrioză toracică, care e o boală rara, inițial nu a fost diagnosticată corect. Au fost vreo doi ani în care simțeam că sunt prinsă într-un corp defect, operațiile se succedau și eu simțeam că mă afund pe zi ce trece.

Cu ajutorul unor medici buni, români, cu ajutorul familiei, al Divinității și poate al felului meu de a fi, astăzi sunt bine, nu vindecată total. Sunt dependentă de un tratament, dar au trecut 9 ani de la ultima operație și sper, din tot sufletul, să nu recidivez. Am credința că voi fi bine, ba chiar cred că voi fi o bătrânică activă, cu mulți căței după ea și foarte simpatică!

Ce nu știe lumea despre tine si ai vrea sa spui azi?

-M-am apucat la 47 de ani de sport și am descoperit că îmi place la nebunie, deși în liceu am dat bacul la filosofie, de frica sportului.

Îmi place să colecționez obiecte de decor vechi, ador bijuteriile, îmi cumpăr la licitații de pe net tot felul de piese din argint. Îmi plac mult icoanele vechi pe lemn și cele naive pe sticlă, am o pasiune pentru tot ce conține simbolul crucii, de la bijuterii până la pristolnice.

”Frumoasă, în accepțiunea generală a cuvântului, nu am fost niciodată”

Ești o femeie foarte frumoasă. Ai vreun secret, ții vreo dietă, te ferești de anumite alimente?

-Mulțumesc. Frumoasă, în accepțiunea generală a cuvântului, nu am fost niciodată, dar fiecare moment de răscruce din viață e menit să scoată lumina dinlăuntrul nostru și eu am avut câteva.

În rest, în afară de sală, nu prea am secrete, îmi plac dulciurile, dar mănânc mai puține când văd cât efort depun când trag de fiare. Sunt foarte low mentenaince.

Nu mă vopsesc încă, nu am făcut-o niciodată, nu fac tot felul de tratamente pentru că nu am timp și nici nu îmi place foarte tare. Nu consum alcool decât extrem de rar, nu am fumat niciodată, nu beau băuturi acidulate, evit fast food-ul.

Ai, totuși, vreun viciu alimentar la care nu poți renunța?

–Dulciurile, înghețata, brânzeturile, pufuleții. Le-am mai rărit, dar nu pot chiar de tot.

Cristina Joia despre agresiunea de acum 4 ani: “Îmi văd cicatricea în fiecare dimineață”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Nu vreau să șterg nimic, nici măcar momentul agresiunii din supermarket, deși îmi văd cicatricea în fiecare dimineață, în oglindă.

Nimic din ce am trăit nu a fost în zadar. Chiar cred că totul se întâmplă cu un motiv, ce sunt  azi e rezultatul tuturor trăirilor din trecut, bune sau rele. Vorba lui Gabor Mate, suntem răspunsul nostru la traumă, nu trauma în sine.

Zilele trecute m-a întrebat cineva numele agresoarei mele și am realizat că nu îi mai știam numele întreg. Ăsta e semn de vindecare și sănătate emoționala. Să fii în pace cu tot ce ai trăit e cheia spre o viață în armonie. (Citește aici despre atacul asupra Cristinei Joia, din anul 2021)

Ce planuri și proiecte ai până la finalul anului?

-Am fugit câteva zile la Berlin și apoi în Grecia și cam asta au fost. E destul de greu cu vacanțele vara pentru că noi nu avem pauză mai mult de 5-6 zile. M-am obișnuit și mă bucur de minivacanțe când pot. Îmi doresc ca sezonul 11 de Visuri la cheie să fie cel bun sezon și abia aștept să începem și pe sticlă.

Planurile mele sunt pace interioară, capacitata de a fi mai congruentă și mai conectată cu mine. Când îți dorești lucruri e ca și cum emiți constant în univers o lipsă.

Daca tu deja ești în armonie și în abundență nu aștepți să ți se întâmple lucruri că tu deja ai tot, în interior. Inclusiv sănătatea, cea pe care toți o pomenim în dorințe, este ceva de care suntem responsabili și care poate fi influențată de cât de aliniați suntem cu noi înșine.