Cristina Mihaela Dorobanțu nu va mai prezenta emisiunea Puterea Dragostei. După două sezoane petrecute în Casa Dragostei, vedeta va fi înlocuită.
Fanii o pot vedea pe prezentatoare la același post TV, dar într-o altă postură. Cristina Mihaela așteaptă cu nerăbdare noua etapă a carierei în televiziune.
Tânăra a devenit cunoscută după ce a participat la Bravo, ai stil. Din 2020 a înlocuit-o pe Andreea Mantea la cârma emisiunii matrimoniale de la Kanal D, filmată la Istanbul.
După două sezoane la Puterea Dragostei, Cristina Mihaela Dorobanțu va fi înlocuită. Vedeta a acceptat o altă ofertă a postului TV și va prezenta buletinul de știri de la șapte dimineața, de luni până vineri.
Cristina Mihaela este încântată de noua ofertă și se bucură să fie alături de telespectatori în fiecare dimineață, pentru a-i ține la curent cu cele mai importante știri.
Începând de la 1 martie 2022, tânăra va prezenta Știrile Kanal D, de la 7:00.
“Sunt foarte emoționată să pășesc în această nouă etapă din cariera mea. E o provocare pe care o așteptam și la care visez de foarte mult timp și pentru care am muncit enorm.
Mă onorează să fiu alături de telespectatori în fiecare dimineață, să le ofer acele informații de interes, agenda zilei care stă să înceapă, precum și știri relaxate, pozitive, care să ne ajute pe toți să ne începem ziua și informați, și binedispuși.
Vă mulțumesc pentru toată susținerea de până acum și vă invit să îmi fiți alături în continuare în această nouă călătorie, care sper să vă bucure și să vă facă ziua mai frumoasă și mai informată.”, a scris Cristina Mihaela Dorobanțu pe Instagram.
Internauții au fost încântați de acest anunț și i-au urat succes prezentatoarei de televiziune.
“Succes, draga mea!/ Așa da!/ Felicitări și mult succes!!!/ Felicitări! Știu că voiai să prezinți știrile încă de când ai apărut la Bravo ai stil!. Sunt foarte mândră de tine!/ Felicitări! De azi înainte voi urmări cu mare drag știrile.”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fani.
La Kanal D va începe un nou matinal, Dimineața cu noi. De luni până vineri, de la ora 08:00, după difuzarea buletinului de știri, Viviana Sposub, Bursucu și George Tănase vor aduce zâmbetul pe chipurile telespectatorilor.