Cristina Neagu, cea mai valoroasă handbalistă a României din ultimele decenii se va retrage din activitate pe data de 8 iunie, în cadrul unui eveniment grandios care va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală.
Într-un interviu acordat pentru Superbet, Cristina Neagu a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a juca handbal, spunând că a trecut peste toate accidentările şi problemele cu dorinţa de a face sportul pe care îl iubeşte:
„Atât de mult am iubit handbalul că am reuşit să trec peste orice. Eu am vrut să joc şi aş fi fost în stare să fac orice. La a treia operaţie râdeau colegele de mine, că eram într-un picior.
M-am dus la Campionatul Mondial (n.r. din 2019) şi aşa aveam genunchiul după fiecare meci. Nu ştiu cum jucam. Am jucat şi bine, după 11 luni de pauză şi am trecut peste.
Cu inflamaţie, cu dureri… Am început să mă simt mai bine şi a venit pandemia. Într-un fel m-a ajutat. Nu mai aveam unde să mă duc. Mergeam în parc până mi-au interzis să merg şi în parc.
Mă gândeam dacă începe campionatul, eu trebuie să mă antrenez. Îmi cumpărasem acasă tot ce am nevoie. Făceam genoflexiuni, în fine. Este o boală şi asta. Pentru mine, handbalul a fost ceva… nu pot să îţi spun de făceam atâtea lucruri.
Ele par sacrificii, dar pentru mine n-au fost niciodată sacrificii. A fost ceea ce trebuia să fac pentru handbal, pentru sportul pe care îl iubesc atât de mult”, a spus Cristina Neagu într-un interviu pentru Superbet.