Cristina Neagu, pesimistă înaintea turneului preolimpic: „Pornim cu șansa a treia”

Francisc Oprea   
în Handbal
11/02/2020, 14:30
Cristina Neagu, pesimistă înaintea turneului preolimpic: „Pornim cu șansa a treia”
Cristina Neagu a prefațat turneul preolimpic din Muntenegru. Sursă Foto: Sportpictures

Cristina Neagu recunoaște că naționala de handbal a României pornește cu șansa a treia înaintea turneului preolimpic din Muntenegru, în care întâlnește țara gazdă, Norvegia și Thailanda.

România joacă în Muntenegru turneul de calificare la JO

Naționala de handbal feminin a României joacă ultima șansă de calificare la turneul preolimpic din martie, în care va disputa partide cu Muntenegru, țara gazdă, Norvegia și Thailanda pentru un loc la Tokyo.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Cu mai bine de o lună înaintea primelor meciuri, Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, recunoaște că România pornește cu șansa a treia înaintea competiției de la Podgorica, însă, crede în calificarea la Jocurile Olimpice.

Pornim cu şansa a treia din punctul meu de vedere. Norvegia şi Muntenegru sunt favoritele grupei, trebuie să fim realişti, însă asta nu înseamnă că nu avem şansa noastră.

Este sport, până la urmă orice se poate întâmpla într-un meci. Ele joacă în prima zi şi noi vom încerca să învingem a doua zi echipa învinsă în prima zi, pentru că asta ar înseamna calificarea la Jocurile Olimpice. 

Avem şansa noastră, credem în ea până la capăt. Am spus-o de multe ori, eu îmi doresc foarte mult să mergem la Jocurile Olimpice şi cred până la capăt. Trei zile, trei meciuri. O să dăm totul acolo şi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Cristina Neagu, conform Telekomsport.

  • Primele două clasate din grupa turneului obțin calificarea la JO 2020 de la Tokyo

Ordinea meciurilor avantajează România

Cristina Neagu consideră că programarea meciurilor la turneul preolimpic de la Podgorica, România jucând cu Thailanda în prima zi, avantajează naționala lui Bogdan Burcea, dar ritmul în care se vor disputa partidele poate reprezenta un minus.

Cu Thailanda va fi clar un meci în care poate evolua toată lumea, după care urmează meciul împotriva Norvegiei, foarte important. Cred  că ordinea meciurilor e ok pentru noi. O să fie oricum foarte greu, pentru că jucăm trei meciuri în trei zile, este extrem de greu, mai ales că programul este deja foarte încărcat.

Dar adrenalina va fi foarte mare şi dorinţa de victorie la fel, aşa că o să dăm tot ce putem în acele trei zile”, susține Neagu.

  • 20 – 22 martie este perioada în care se va desfășura turneul preolimpic din Muntenegru
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles