Cristina Neagu se simte trădată de Ambros Martin, fostul selecționer al României. “Nu se cuvine ce a făcut!”

Iuliana Spirache   
in Handbal
21/08/2019, 21:38
Cristina Neagu se simte trădată de Ambros Martin, fostul selecționer al României. “Nu se cuvine ce a făcut!” GALERIE FOTO
Cristina Neagu în meciul de handbal feminin dintre Universitatea Cluj și CSM București. Cea mai bună handbalistă din lume, atac la adresa lui Ambros Martin, fostul selecționer al naționalei României. Sursă foto: sportpictures.eu

Cristina Neagu a profitat de evenimentul organizat de CSM București pentru a prezenta lotul pentru noul sezon și l-a atacat pe Ambros Martin, fostul selecționer al echipei naționale de handbal feminin al României. Cea mai bună handbalistă a României susține că nu a înțeles de ce acesta a ales să plece de pe banca tehnică a naționalei.

Cristina Neagu se simte trădată de Ambros Martin, fostul selecționer al României

“Pentru mine a fost un șoc să văd că Ambros Martin nu mai este antrenorul echipei naționale, pentru că nu mă așteptam. El vorbea mereu despre Jocurile Olimpice, despre acest obiectiv personal al lui, dar și al echipei. N-am înțeles ce s-a întâmplat. Dacă așa a ales, să lase echipa națională a României cu un an înaintea de Olimpiadă, cred că nu a fost fair-play. Din punctul meu de vedere, nu se cuvine ce a făcut el. Dacă echipa era pe drumul bun sau rău, cred că i se datorează, după trei ani de când o conducea”, a spus Cristina la prezentarea lotului CSM București.

Cristina Neagu a vorbit și despre dorința sa de a juca la Olimpiadă. “Este unul dintre cele mai importante sezoane ale mele. Din păcate, am suferit această accidentare, care încă mă ține departe de teren. De aceea obiectivele mele acum, este să mă recuperez și să încep să joc. Pentru multe dintre noi, va fi ultima ocazie de a juca la Olimpiadă, a declarat jucătoarea.

Cristina Neagu și Ambros Martin, fostul selecționer al echipei naționale de handbal feminin a României

Cristina Neagu nu este recuperată 100%

Cristina Neagu se antrenează separat după accidentare suferită la echipa națională a României și susține că are nevoie de timp să revină la forma care a consacrat-o.Sunt bine, dar nu știu când o să revin pe teren. Deocamdată nu mă antrenez cu echipa. Merg și în sală, dar mă antrenez separat. Avem din nou o echipă nouă, cu multe jucătoare noi, este nevoie de răbdare pentru ca relațiile de joc să fie așa cum trebuie. Este nevoie de timp ca să existe omogenitate. Din păcate, avem multe fete accidentate, unele de abia și-au revenit. Este o situație destul de grea”, a mai spus Cristina.

Cristina Neagu a participat la prezentarea lotului celor de la CSM București. Formația din Capitală a făcut 11 transferuri pentru noul sezon. Din lotul celor de la CSM fac parte Denisa Dedu, Itana Grbic, Gabriela Perianu, Linnea Torstenson, Denisa Vâlcan, Nora Mork, Andrea Klikovac, Carmen Martin, Laura Moisă, Crina Pintea, Ștefania Jipa, Jelena Grubisic, Mădălina Ion, Iula Curea, Bianca Marin, Cristina Neagu, Claudia Constantinescu, Andrea Lekic, Elizabeth Omorehie și Dragan Cvijic.

Mai mult, CSM București a dezvăluit că noul căpitan al echipei este Cristina Neagu, iar Iulia Curea va fi căpitan B și Linnea Torstenson, căpitan C.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles