Se spune că depresia este boala secolului. Nici Cristina Șișcanu nu a scăpat de această afecțiune, care afectează din ce, în ce mai mulți oameni.
O bună perioadă soția lui Mădălin Ionescu a avut depresie. În cele din urmă, s-a gândit să apeleze la ajutorul specialiștilor. A făcut ședințe de terapie pentru vindecare, îmbinate cu rugăciune.
”De depresie am scăpat prin terapie la psiholog, după câteva ședințe deja am simțit o îmbunătățire vizibilă a stării mele. Prin multă rugăciune și pur și simplu nu m-am lăsat.
Asta e foarte important. Până la urmă succesul e și într-o astfel de stare, stă în mâinile fiecăruia. Normal că trebuie să ne ajutăm de tot ce putem!”, a spus Cristina Șișcanu, potrivit wowbiz.ro
Cristina Șișcanu a lucrat o vreme în jurnalism. În prezent, a renunțat la domeniu și se axează pe online. Spune că este influencer și că are un program extrem de încărcat.
De altfel, munca ei nu ar fi atât de ușoară pe cât pare. Uneori, funcția sa presupune activitate 24 din 24.
”Influencerul este un om care are un job, asta trebuie să înțeleagă lumea, și este un job destul de solicitant, chiar dacă nu înseamnă să mergi la birou și să ai un program din acela foarte bine stabilit.
Ai program flexibil, dar un influencer poate să muncească și 24/24 de ore și nu exagerez când spun asta! În ultimele 2, 3 zile am crezut că leșin! Am avut foarte multe de făcut…urmează să plec din țară și am vrut să le și concentrez pe toate, să fie toate gata, că să nu fiu nevoită să fac lucruri din vacanță.
Este un job solicitant, la fel de solicitant ca altele. Poate chiar mai solicitant decât unele job-uri.” a mărturisit vedeta pentru sursa menționată.