Video. Stoian, decisiv pentru Crotone! Rămâne echipa lui Zenga în Serie A?!

Tibi Demeter   
in Fotbal international
08/04/2018, 19:54
Video. Stoian, decisiv pentru Crotone! Rămâne echipa lui Zenga în Serie A?!

Crotone a câştigat cu 1-0 duelul cu Bologna, din etapa cu numărul 31 din Serie A, la finalul unui meci în care Simy a marcat unicul gol al partidei, după ce Adrian Stoian a centrat decisiv, în minutul 25.  Formaţia antrenată de Walter Zenga a obţinut astfel trei puncte extrem de importante şi este pe locul 17 în acest moment.

Trupa la care evoluează Adrian Stoian a egalat-o la puncte pe Spal,  prima echipă aflată deasupra liniei de retrogradare. Pentru Crotone a fost prima victorie după trei înfrângeri consecutive în campionatul Italiei şi speră în continuare la rămânerea în Serie A.

Stoian, titular de bază la Crotone

Mijlocaşul care a intrat în vederile lui Cosmin Contra a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători de la Crotone şi a bifat în acest sezon 25 de partide, fiind autorul a două goluri în acest sezon, dar şi pasator decisiv la alte cinci reuşite.

Închide ×