Unde este crucea misterioasă din România, care i-a pus pe istorici pe gânduri. Are o înălțime de 4 metri, dar și niște inscripții enigmatice. A fost ridicată în secolul al XIX-lea.
Crucea Manafului se află între comunele Săhăteni și Năeni, din Buzău, pe vechiul drum al negustorilor. Este un monument unic în zonă, care este vechi de mai bine de un secol și jumătate.
Este un monument decorat cu personaje biblice, dar și cu elemente zoo și fitomorfe, specifice islamului. Crucea are o înălțime de 4 metri, baza de 64×43 cm și greutatea de peste 6 tone. A fost cioplită într-o singură piatră. Crucea este încadrată de 4 stâlpi cu înălțimea de 240 cm și cu deschiderea laterală de 153 cm.
Acești stâlpi sunt uniți, la partea superioară, printr-un sistem de arcade cioplite din câte un singur bloc de piatră. Alți doi susțin o grindă, a doua fiind căzută pe pământ. Potrivit istoricului buzoian Doina Ciobanu, este ultima cruce din piatră atât de mare care se mai păstrează.
Monumentul a fost construit în 1846, în perioada domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu. Numele acestuia e cioplit pe cruce. Nu dimensiunea monumentului este cea care uimește, ci inscripțiile de pe acesta.
Este vorba despre elementele creștine și cele musulmane. Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe, Dimitrie din Salonic, arhanghelii Mihail și Gavril se numără printre elementele creștine de pe cruce, îmbinate cu motivele decorative specifice musulmane, ca plantele și animalele.
Corneliu Ștefan, un scriitor buzoian, a menționat, în cartea sa, “Expediție în apă vie” (1981), despre soluția pietrarilor ce s-au ocupat de ridicarea monumentului. Autorul s-a documentat cu ajutorul relatărilor unuia dintre bătrânii pietrari din Bădeni, care a participat la transportul ultimei dintre crucile mari cioplite în zonă, înainte de Primul Război Mondial.
Din pădurile de pe Dealul Istrița se tăia un stejar dintre cei mai mari. Din trunchiul stejarului se decupau cu un joagăr două roți, lăsate câteva zile la îmbibat cu păcură. Erau întărite, apoi, cu lanțuri de fier, prinse de trunchiul arborelui. La acestea se înjugau, în funcție de mărimea crucii, câte perechi de boi erau necesare, notează Adevărul.
Există mai multe teorii privind originea monumentului. Unele opinii spun că Manafu, un negustor bogat din zonă, ar fi comandat crucea. Pe de altă parte, unele ipoteze susțin că o Doamnă Ghica din Tisău ar fi plătit pentru realizarea acestui monument. Crucea mai este numită, însă, și “a Monahului”. motiv pentru care unii spun că Ioniță Monahul ar fi avut inițiativa de a o ridica.
În schimb, preotul Mihai Stănescu a menționat, într-o lucrare publicată pe muntesiflori.ro, că există două motive pentru care crucea este “a Manafului”.
Acesta crede că Manaf Selim/Gheorghe este cel care a contribuit la ridicarea baldachinului, fiind ginerele preotului Costache Dinu Cârjan şi cumnatul postelnicului Ioniţă Cârjan, care ar fi comandat construirea crucii. În turca veche, adică otomană, “manaf” se traduce ca “monument”, conform preotului.
Pe fața vestică a crucii se află următoarea inscripție: “Această cruce s-au ridicat în zilele înălțatulu(i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu vv (voievod, n.r.) 1846”. Pe fața sudică, sub braț, scrie “De robu lui Dmnezeu Ioanu Postelnicu sinu popa Costache Dinu Cârjan ot (din, n.r.) satu Viespești”.
“Cu fiii mei: Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu Gheorghe: Morți: Costandin er, Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra”, este inscripția de pe fața nordică, sub braț.