CSA Steaua a ratat promovarea în Liga a 3-a pentru a doua oară, dar echipa antrenată de Fane Iovan a câștigat Cupa României în fața grupării Carmen București, cea care a câștigat play-off-ul din Liga 4 și va juca barajul pentru promovarea în liga a treia împotriva campioanei județului Călărași, Mostiștea Ulmu.
UPDATE, ORA 19.30. Fane Iovan a anunțat că demisionează la finalul meciului CSA Steaua – Carmen București, scor 3-1, în finala Cupa României, finala pe București. Mai mult, acesta i-a desființat pe suporterii echipei din Ghencea. “A fost foarte dureros că n-am ajuns să jucăm barajul. Am jucat prost în campionat cu Carmen, dar am dominat tot sezonul. Echipa nu trebuie hulită. Vreau să revin și la suporteri, trebuie să avem un echilibru. Nu înseamnă că dacă pierzi trebuie să te decapiteze. Eu, împreună cu colegii mei, am făcut performanțe. Din cauza sacrificilor, eu am un început de pareză. Nuc red că este normal să nu ne mai găsim locul în Ghencea, așa cum vor suporterii (n.r. referindu-se la faptul că fanii au cerut demisia întregului staff). Ce facem acum, copiii își omoară tații? Nu ne umflăm acum că am câștigat. Viața merge înainte. Jucătorii au calitate, nu cum s-a spus că nu știu fotbal. Personal, am vorbit cu Romeo Sursu, Cristian Pușcaș și Marius Pena. N-au vrut să vină. Să nu credeți că s-a făcut coadă de jucători valoroși la Steaua. Duckadam nu știe că n-am rămas niciunul din acel staff. Noi nu mai suntem antrenorii echipei mari, nici eu, nici Lăcătuș”, a spus Ștefan Iovan la TV Digi Sport.
CSA Steaua s-a impus în fața celor de la Carmen București cu scorul de 3-1 (Robu 4, Vîlcea 17 și Răsdan 18/ Pătrașcu 90+2 pen.) în finala Cupei României, faza pe București, partidă care a avut loc pe stadionul din Colentina al celor de la Daco-Getica. Gruparea antrenată de Fane Iovan va juca în turul 1 al Cupei cu o altă câștigătoare din Liga 4.
În urma incidentelor care au avut loc la meciul dintre CSA Steaua și Carmen București în play-off-ul Ligii a 4-a, AMFB a luat decizia ca duelul din finala Cupei României, faza pe Bucureși, să se joace fără spectatori, dar ultrașii steliști au reușit să afișeze un banner pe gardurile stadionului. “Am fost mereu lângă voi și v-am susținut necondiționat/ V-ați bătut joc de noi printr-un obiectiv ratat… Azi să vă cânte lăutarii”, a fost mesajul ultrașilor pentru jucătorii antrenați de Fane Iovan, după ce Marius Lăcătuș și-a dat demisia.
După două sezoane ratate complet în Liga a 4-a, Marius Lăcătuș a decis să demisioneze din funcția de antrenor principal al celor de la CSA Steaua. “Fiara” a stat alături de echipă încă din momentul în care Clubul Sportiv al Armatei Steaua și-a reînființat secția de fotbal. În primul sezon a fost director tehnic, atunci când CSA a ratat promovarea în fața Academiei Rapid, iar apoi i-a luat locul pe bancă lui Ion Ion.
CSA Steaua: Plăcintă, Iordache, Pădureț, Nițu, Manu, Aldea, Constantinescu, Vîlcea, Mărgărit, Robu, Răsdan
Carmen București: Popescu – Jitaru, Bratu, Shedrack, Stancu – Nechita, Lungu – Pătrașcu, Chiacu, Batchabi – Kana