Fotbal intern

CSA Steaua – Carmen București, play-off Liga a 4-a. Roş-albaştrii au ratat promovarea! Fanii Stelei au intrat pe gazon şi s-au bătut cu jandarmii

02.06.2019 | 17:58
CSA Steaua  Carmen Bucuresti playoff Liga a 4a Rosalbastrii au ratat promovarea Fanii Stelei au intrat pe gazon si sau batut cu jandarmii

CSA Steaua – Carmen București este meciul care va decide echipa calificată în barajul de promovare în Liga a 3-a. Roș-albaștrii se mulțumesc și cu o remiză, în timp ce formația antrenată de Daniel Iftodi trebuie să joace doar la victorie. Partida a început la ora 16:00 și poate fi urmărită cu streaming online pe FANATIK


FINAL CSA Steaua – Carmen 0-1 (Robu 27 autogol)

La finalul partidei, fanii Stelei s-au bătut cu stewarzii şi cu jandarmii.


CSA Steaua – Carmen București LIVE VIDEO play-off Liga a 4-a

Atât Steaua, cât și Carmen și-au câștigat ambele partide jucate în acest play-off. Echipa lui Lăcătuș a făcut instrucție cu Dinamo, pe care a învins-o cu 5-1, însă apoi a avut emoții cu Progresul. Steaua a câștigat cu 2-0, însă golurile au venit târziu, după minutul 70. De cealaltă parte, Carmen a câștigat clar cu ambele adversare: 5-2 cu Dinamo, respectiv 3-1 cu Progresul.

De menționat faptul că echipa lui Iftodi este singua care a reușit să învingă Steaua în acest sezon. S-a întâmplat în returul sezonului regulat, câștigat de Carmen pe teren propriu cu 1-0. În tur, CSA s-a impus cu 3-0, chiar în prima etapă a sezonului.

Marius Lăcătuș a pierdut un singur meci ca antrenor in Liga a 4-a, chiar împotriva lui Carmen
Marius Lăcătuș a pierdut un singur meci ca antrenor in Liga a 4-a, chiar împotriva lui Carmen

Hristu Chiacu și Stelian Stancu sunt cei mai cunoscuți jucători din lotul celor de la Carmen. În schimb, Steaua și-a păstrat același nucleu de jucători ca anul trecut, aducând în plus 3-4 jucători extrem de talentați.

CSA nu a reușit să promoveze anul trecut, învinsă fiind în aceeași fază a sezonului de marea rivală Rapid. Ion Ion a fost demis, iar Marius Lăcătuș a trecut din funcția de manager general în cea de antrenor principal.

Trebuie spus că învingătoarea acestui meci nu va promova direct în Liga a 3-a, ci va fi nevoită să mai dispute un baraj tur-retur cu învingătoarea seriei din Călărași.

Dacă va promova în Liga a 3-a, Steaua trebuie să-și mărească semnificativ bugetul, nivelul fiind mult mai ridicat în acel eșalon.

Tags: