Sport

CSA Steaua pierde încă un an în Liga 2 Casa Pariurilor! FRF a decis echipele care nu au drept de promovare în primul eșalon

Fotbalul românesc nu se dezminte nici în acest sezon. În Liga 2 Casa Pariurilor vor juca echipe fără drept de promovare în SuperLiga. Cel mai răsunator nume este, din nou, cel al lui CSA Steaua. 
09.08.2022 | 09:34
CSA Steaua pierde inca un an in Liga 2 Casa Pariurilor FRF a decis echipele care nu au drept de promovare in primul esalon
CSA Steaua pierde încă un an în Liga 2 Casa Pariurilor! FRF a decis echipele care nu au drept de promovare în SuperLiga. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

La finalul sezonului regulat din Liga 2 Casa Pariurilor, nu mai puțin de șase echipe ar trebui să aibă șansa să promoveze în primul eșalon. Este vorba despre echipele care se vor califica în play-off, printre care s-ar putea număra, însă, și formații fără drept de a urca în SuperLiga.

CSA Steaua va juca din nou degeaba în Liga 2 Casa Pariurilor! Cine se mai află în situația „militarilor”

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a acceptat că în Liga 2 Casa Pariurilor, sezonul 2022-2023, vor exista patru echipe fără drept de promovare în SuperLiga: CSA Steaua, Baia Mare, Slatina și Dumbrăvița.

ADVERTISEMENT

În aceeași situație s-ar fi aflat și Șelimbăr, care, între timp, şi-ar fi rezolvat situația și ar putea să promoveze în primul eșalon.

Astfel, nu mai puțin de patru echipe din cele 20 care iau startul în Liga 2 Casa Pariurilor nu au drept de promovare în SuperLiga. Dintre promovabile, este posibil ca unele formații să nu primească licența pentru prima divizie, astfel că numărul formațiilor eligibile ar putea fi și mai mic.

ADVERTISEMENT

Echipele care nu au drept de promovare în primul eșalon fotbalistic din România sunt societăți de drept public, nu de drept privat, motiv pentru care ele nu pot fi afiliate Ligii Profesioniste de Fotbal, conform legii.

Cea mai de notorietate situație este cea a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, care va juca din nou în Liga 2 Casa Pariurilor, fără drept de promovare în SuperLiga, așa cum s-a întâmplat și în ediția precedentă de campionat. Din acest motiv, antrenorul Daniel Oprița ar putea părăsi echipa din Ghencea.

ADVERTISEMENT

„Și eu vreau să promovez cu Steaua în SuperLiga. Vreau să rămân alături de ei. Mi-ar fi greu să mă despart acum de ei, cred că am construit o echipă bună. Am avut discuții cu conducerea. Deocamdată nu s-a rezolvat, nu e nimic clar.

În momentul acesta, nu putem promova. M-am interesat și eu, dar deocamdată nu. Trăim cu speranța. Au fost jucatori pe care nu i-am adus ușor, care au venit crezând că vom avea drept de promovare. Au niște bonusuri în cazul promovării, dar acum nu le pot lua, chiar dacă acestea sunt în contract.

ADVERTISEMENT

Bonusurile vin din drepturile tv pe care nu le vom lua dacă nu vom promova, chiar dacă ne clasăm pe primele locuri sau la baraj. E mai dificil sezonul acesta. Sezonul trecut am trăit cu speranța că ne vor lăsa, că vom merge la TAS. Acum și jucătorii știu ce a fost anul trecut. Unii se gândesc că sunt păcăliți”, a declarat Daniel Oprița, la Digi Sport.

Buget uriaș în Ghencea, obiective zero

Echipa de fotbal a CSA Steaua are un buget uriaș pentru sezonul 2022-2023. Aproximativ două milioane de euro au „militarii” în buzunare, dar aceștia nu se justifică, având în vedere că nu se poate promova în SuperLiga.

Fotbaliștii antrenați de Oprița au avut un buget similar și în precedenta ediție de campionat, când au terminat pe locul 4 în Liga 2 Casa Pariurilor, fără să li se permită însă să participe la barajul de promovare. Pentru a avea acces în SuperLiga, CSA Steaua trebuie să devină club privat sau Legea Sportului să fie schimbată.

ADVERTISEMENT